__proiect libertarian__

multiplicati la nesfirsit

Moderators: nefe, euNuke

Message
Author
euNuke
Posts: 2987
Joined: Tue Jan 27, 2009 8:32 pm

__proiect libertarian__

#1 Postby euNuke » Mon Dec 03, 2012 9:29 pm

proiectii asupra unui guvernamant libertarian. schita.
va urma
inchiriez nickname genial si ieftin ca braga: 10.000 de parai pa luna

euNuke
Posts: 2987
Joined: Tue Jan 27, 2009 8:32 pm

Re: __proiect libertarian__

#2 Postby euNuke » Tue Dec 04, 2012 6:24 pm

ce baftă pe mine că se găsi un nătărău să cace nişte aberaţii care să mă scoată efectiv din amorţeală şi lene. uite aşa de tare m-a instigat nărozia că am compus o parte considerentele preliminare pentru proiectul libertarian, cele referitoare la mediul politic si atitudinea fata de piete, economie, capital:
focalizarea asupra economicului este pură închipuire, cel puţin in Ro, unde preşedintele ţării, in plină criză, scotea pe bandă rulantă declaraţii politicianiste in care se încăpăţîna să eludeze sau să combată insăşi realitatea crizei economice globale, iar un prim ministru al epocii dădea peste nas crizei mărind salariile bugetarilor in plină depresiune economică. Pentru mulţi oameni politici români statul nostru era “prea mărunt” ca să fie “ţintit” de “maleficii autori” ai crizei. Şi uite aşa au evitat cu graţie subiectul crizei timp de 3 ani in care economia noastră s-a scufundat încet dar sigur [dar fără nicio legătura cu apetenţa pentru treminologie economică sau lipsa ei in mediile politice]. Am avut aşadar consens in privinţa “participării” statului român la criza globalizată şi efectelor “insignifiante” ale acesteia asupra economiei noastre. Am avut şi stabilitate, cel puţin in viziunea acestor politruci, pînă in februarie 2012. In realitate “stabilitatea” politică dispăruse de multă vreme, guvernul pierzindu-şi efectiv susţinerea parlamentară pe o suită de chestiuni importante precum legea pensiilor, legea sănătăţii, reforma administrativă. Stabilitatea politică veritabilă presupune un parcurs lin şi rapid al unui proiect de lege între guvern şi parlament, precum şi o dezbatere fără blocaje şi incidente in acest For legislativ, urmată de adoptare. Tot procesul nu ar trebui sa depăşeasca un an parlamentar [diferit de cel pămîntean]. Se pare că stabilitatea şi consensul au împiedicat activitatea normativă a instituţiilor atît in România, cît şi in multe alte ţări europene şi, mai ales, la nivel de Centrală a UE, unde oricum Parlamentul a fost parţial eliminat din procesul de legiferare [pentru că nici măcar nu mai are atribuţia fundamentală a iniţiativei legislative]. Blocajul legislativ actual la nivel continental nu se datorează in niciun caz proeminenţei argumentului economic, ci desprinderii elitelor politice de raţiunile şi realităţile economice in paralel cu angrenarea structurilor statale şi a entităţilor politice într-o mocirlă ideologică…senzaţională prin multitudinea de noi concepte fără sens sau ambigue, baliverne pompoase, frazeologii găunoase şi reţele inextricabile de programare şi planificare [menite a "îmblînzi" economia şi pieţele].

de aici rezulta si motivul pt care orice guvernamant libertarian tre sa'si asume desprinderea treptata de UE si politicile sale economice dezastruoase.
http://www.contributors.ro/economie/cap ... ent-112893
inchiriez nickname genial si ieftin ca braga: 10.000 de parai pa luna

euNuke
Posts: 2987
Joined: Tue Jan 27, 2009 8:32 pm

Re: __proiect libertarian__

#3 Postby euNuke » Wed Dec 12, 2012 5:20 pm

euNuke wrote:critica constantă, programatică devine contraproductivă pe termen lung pentru orice partid care o adoptă ca politică. Iar termenul a fost atins şi depăşit de mult. Nicio organizaţie politică nu va rezista prin proiectarea sa exclusiv ca forţă mediatică ce uzurpă rolul presei libere. Domeniul criticii de pe poziţii etice aparţine prin definiţie presei, in subsidiar societăţii civile, filozofilor şi preoţilor. Politicianul nu este un îndrumător moral al populaţiei şi nici nu trebuie să se substituie la infinit aparatului critic individual. Politicianul marotat de sancţionarea verbală cotidiană a oponentului, de agitarea perpetuă a deştului acuzator in aer, nu face altceva decît să uzurpe atît funcţiile naturale ale omului de presă, ale intelectualului public angajat intr-o platformă de media, cît şi liberul arbitru al cetăţeanului simplu. Acest cetăţean este nu numai agasat de avalanşa de critici subiective, ci şi agresat, pentru că politicianul vociferant 1] sufocă spaţiul public al dezbateri, 2]îi răpeşte capacitatea de a judeca la rece faptele [cînd toţi politicieni, fără excepţie adoptă această "strategie" a hărţuirii adversalui in buricul tîrgului şi 3]pretinde că domnia sa, politicianul, este îndrituit să judece şi să critice în locul cetăţeanului, care e prea prost şi zăpăcit ca să mai fie in stare de critici. Politicianul-scandalagiu este un simplu propagandist, nu se simte nicioadată obligat să producă vreun proiect politic, de fapt singura lui activitate este aceea de a provoca şi întreţine o gîlceavă. Nici nu ştiu de ce se mai numeşte politician. Ar trebui să-i numim gargaragii. Şi cel mai jenant e cînd se aruncă in tirade asupra binelui public...ca nişte lupi moralişti asupra pradei. dar ce spun eu lupi moralişti...cînd ăştia nici măcar o haită unită-n cuget şi simţire nu-s capabili să încropească şi conserve, nu, nu-s lupi, ci scroafe moraliste cocoţate in copacul guvernării.

Deci, cînd un politician iese şi aruncă cu găleata de critici băloase in cetăţeni, reacţia firească e să te fereşti şi să te retragi din raza de acţiune a ipochimenilor cu apetit de bălăcăreală.

Păi, să nu fie cu bănat, dar corifeii cei mai notorii ai ARD cam asta au făcut in cele 6 luni de cînd au fost evacuaţi de la guvernare de tănculeţele de hîrtie ale lui goe_cel_roşu_sub_unghii. Critică sterilă şi atît, chiar in momentul in care românii ajunseseră la suprasaturaţie de gargara politicianistă. Cu cît criticau mai mult pe ceilalţi lătrăi cu atît pierdeau mai multe voturi. De ce? Pentru că, in opoziţie fiind, deci avînd foarte mult timp la dispoziţie, nu au reuşit să producă nicio acţiune pozitivă, niciun proiect de reformă proaspăt, nicio iniţiativă legislativă care să îmbunătăţească cu ceva viaţa cetăţenilor şi nici măcar un sac gigantic cu cenuşă pe care să şi-l toarne in cap in public, chiar la teveu, la oră de maximă audienţă şi in fiecare zi. Ce să votezi la ARD? pachetele voluminoase de critici şi cronici ale guvernării uslaşe in mod evident catastrofale pentru tot omul stăoîn pe neutonul lui? Adică..ARD merită un premiu de consolare doar pentru că repetă ca moară aceleaşi platitutini şi observaţii redundante? Nu. Pentru că ne-au stresat amintindu-ne aminte zilnic cît de rău e cu ăştia şi cît de bine ne-a fost înainte [prin comparaţie, că altfel...] meritau un şut in fund -pe care eu, de pildă, nu l-am aplicat, din sentimentalism. Deci eu, cetăţean cu convingeri de dreapta, nu am votat împotriva ARD doar dintr-un motiv iraţional asumat in mod conştient.

Dacă vor continua cu activitatea pur propagandistică şi nu vor produce iute un proiect de reformă, o idee pozitivă, o acţiune unificatoare pe teren, o curăţare internă radicală, ARD, respectiv pdl, vor dispărea in lada de gunoi a istoriei, neînvăţînd nimic din episodul cdr şi pnţcd. In opinia mea, oricum nu mai au şanse să reziste ca partid pînă in 2016. Cred că nici 2014 nu prind.

Măcar de-ar fi învăţură de minte pentru partidele recent înfiinţate pe partea dreaptă: FC si NR. Dacă nu se raliază rapid şi extrem pe convingerile, opiniile, doleanţele electoratul de dreapta -majoritar şi masiv in acest moment, chiar dacă fragmentat- dispar şi ele cît ai zice peşte, iar curentele de idei naţionaliste, eurosceptice îşi vor găsi reprezentare tot in USL sau in cloaca bufonilor.

Iată cîteva idei pentru un program minimal de dreapta care ar trebui iute aruncat pe piaţă pentru a recupera clasa mijlocie [măsurile astea puteau să le ia pdl, cît a fost la guvernare, chiar şi prin oug]:
1. Amnistie fiscală pentru toate firmele cu cifră de afaceri sub 500.000 de euro.
2. Introducerea contractului civil de muncă pentru imm-uri in comerţ, servicii, agricultură -ca instrument juridic special ce nu se supune prevederilor Codului Muncii. Acest contract ar urma să fie încheiat pe perioadă determinată, eliberat de sarcini fiscale de orice fel, exceptat pe o anumită perioadă -1-3 ani- de la obligaţia de a încheia asigurări sociale/s[n[tate ş scutit de plata oricărei contribuţii sociale. Contractele civile de muncă NU se înregistrează la camerele muncă teritoriale, ci se supun unei singure îndatoriri administrative: notificarea către un Birou Central al MMunci cu sediul in spaţiul virtual.
3. Reformă administrativă: desfiinţarea camerelor şi inspectoratelor de muncă şi agenţiilor de mediu judeţene şi înlocuirea lor cu autorităţi similare subordonate guvernului dar la un nivel regional [aprox 7-8 pe ţară]; eliminarea obligaţiilor şi condiţionalităţilor administrative din sfera legislaţiei de mediu şi dreptul muncii pentru toate firmele de tip startup şi pentru anumite categorii de immuri din comerţ, servicii, agricultură.
4. Reformă fiscală: eliminarea fiscalizării in sfera relaţiilor comerciale de tip servicii şi manufactură pentru immuri persoane fizice/juridice cu cifră de afaceri de pînă la 100.000 euro/an. eliminarea controlului operativ pentru anumite categorii de firme mici şi mijlocii [acet tip de control reprezintă o formă de hărţuirte a micului capital românesc de către haitele de zapcii politizaţi; situaţiunea este gravă, oribilă aş spune, pe teren, mai ales in preajma alegerilor]; micşoarea amenzilor contravenţionale şi acordarea lor cu cifra de afaceri a firmelor [prin diverse formule convenabile, de pildă o amendă acordată unui imm cu cifră de afaceri sub 100.000 de euro să nu poată depăşi 1% din cifră şi nici venitul mediul brut al cetăţeanului român; suma amenzilor anuale să nu depăşească 2% din cifra de afaceri, etc]

http://inliniedreapta.net/cu-gandul-la- ... ment-74439
inchiriez nickname genial si ieftin ca braga: 10.000 de parai pa luna

euNuke
Posts: 2987
Joined: Tue Jan 27, 2009 8:32 pm

Re: __proiect libertarian__

#4 Postby euNuke » Fri Dec 14, 2012 7:43 pm

reforma forului legislativ, in sens libertarian
me wrote:1. Parlament Unicameral. [practic lotul de parlamentari români din PE este echivalent cu un micro-senat extern, iar ceea ce se decide acolo are oricum o mai mare putere juridică, in virtutea chiar a prevederilor constituţiei noastre]
2. Numărul total al parlamentarilor din forul pseudo-legislativ local şi cel de la Bruxelles să fie de maxim 300. In parlamentul local -aşa-zis naţional- ar fi suficienţi şi o sută de mandatari, cîte 2-3 pe judeţ, şi 10 in pentru capitală.
3. Mandatul de parlamentar să fie neretribuit. Cetăţenii, prin intermediul contribuţiilor directe, să poată finanţa bugetul Parlamentului care să acopere cazarea, transportul, comunicaţiile parlamentarilor şi întreţinerea sălii de dezbateri.
4. Fiecare parlamentar să fie obligat să depună o garanţie materială care, in condiţiile încălcării termenilor mandatului, să poată fi executată de cetăţenii colegiului reprezentat.
5. Imunitatea parlamentară să fie restrînsă la activitatea şi declaraţiile strict politice. Orice faptă penală comisă de un parlamentar pe durata mandatului să atragă o circumstanţă agravantă stabiltă prin legea penală, in aşa fel încît pedepsele privative de libertate pentru demnitarii penali să fie cu cel puţin 3-4 ani mai mari decît pentru ceilalţi cetăţeni neaflaţi intzr-o demnitate publică..
6. Introducerea testului psihiatric obligatoriu pentru toţi candidaţii.
7. Orice fel de infracţiune să atragă in mod automat încetarea mandatului, la pronunţarea sentinţei. Orice acţiune penală declanşată împotriva unui parlamentar să suspende automat dreptul de vot al învinuitului/inculpatului.
8. Introducerea şedinţelor virtuale, in special pe Comisii, in foruri securizate dar transparente in spaţiunl virtual. orice cetăţean trebui să poată supraveghea activitatea mandatarului său.
9. Introducerea Biroul Virtual de Petiţii, unde cetăţenii să poată trimite iniţiativele lor. Semnarea acestor proiecte civice de către un minim 10.000 de cetăţeni să determine introducerea automată pe lista dezbaterilor in Parlament.

http://www.contributors.ro/administrati ... ent-115623
inchiriez nickname genial si ieftin ca braga: 10.000 de parai pa luna

euNuke
Posts: 2987
Joined: Tue Jan 27, 2009 8:32 pm

Re: __proiect libertarian__

#5 Postby euNuke » Fri Dec 14, 2012 8:45 pm

me wrote:continuare.

10. mantatul revocabil.
preambul: posibilitatea mandatul revocabil este legată strîns de o reformă prealabilă a sistemului electoral, după cum urmează:
a] vot uninominal absolut. un singur parlamentar ales pe colegiu, prin obţinerea unei majorităţi simple, indiferent de procentul obţinut.
b] înregistrarea alegătorilor pe colegii.
c] taxarea votului. orice cetăţean responsabil ce doreşte să se implice in viaţa cetăţii in mod sigur cunoaşte că democraţia nu pică din cer, iar costurile parlamentarismului trebuie să fie suportate de cineva, in mod transparent. aş propune o taxă de 100 de euro, achitată o dată la 4 ani, şi care să condiţioneze înregistrarea alegătorului şi să determine radierea sa in caz de neplată intr-un anume termen înainte de alegeri. Sumele strînse de la alegători vor intra direct in contul parlamentului ca sursă principală de venituri la bugetul său.

mandatul să poată fi revocat in urma unei plebiscitări dublate de un scrutin colegial ca urmare a unei Chemări publice care să fi strîns minim 10.000 de semnături sau cel puţin 10% din alegătorii înscrişi in colegiu. majoritatea simplă obţinută de un alt candidat ar urma să atragă revocarea automată a mandatarului precedent şi înclocuirea sa.

11. Premierea parlamentarilor merituoşi. Ca urmare a petiţiilor şi donaţiilor cetăţeneşti, un anume procent, de pildă 10%, din parlamentari, vor primi un bonus -material, bănesc sau altcumva- in baza activităţii lor supuse unui scrutin popular in Camera virtuală de referendumuri [unde pot vota doar cetăţenii înscrişi şi contribuabili]

si ...vor urma
inchiriez nickname genial si ieftin ca braga: 10.000 de parai pa luna

euNuke
Posts: 2987
Joined: Tue Jan 27, 2009 8:32 pm

Re: __proiect libertarian__

#6 Postby euNuke » Sat Dec 15, 2012 2:46 am

totmi.
1. O propunere de reformă a sistemului parlamentar, prin definiţie, nu poate fi “neconstituţională”, ci anticonstituţională. Ca atare aprecierea dumneavoastră, deşi flatantă, nu are nicio logică. [o excepţie: regimurile totalitare, in care este "neconstituţională" orice opinie ce pune in discuţie cadrul şi temeiurile legale ale dictaturii]

2. Violenţa mea de limbaj -bănuiesc că la asta vă refereaţi, că alt soi de violenţe nu cunosc să fi săvîrşit pe acest forum- ţinteşte starea de captivitate şi o consider necesară pentru dislocarea paradigmei democraţiei sociale; şi da, pentru orice deţinut îndrăgostit de puşcăria minţii sale, o viziune complet diferită asupra realităţii exprimată într-o limbă dintr-un material necunoscut, altul decît lemnul tradiţional, poate fi traumatizantă. Prin urmare, vă rog să mă scuzaţi pentru cuvintele mele contondente, nu stătea in intenţia mea să vă lezez.

3. Propunerile mele nu îngrădesc dreptul la vot, ci îl potenţează. Taxa pe vot este normală intr-o societate meritocratică şi oricum mai morală decît impozitul actual pe venituri personale sau decît cel funciar. Nimeni nu ar fi obligat, in sistemul imaginat de mine, să plătească acea taxă, in schimb in sistemul actual plătim de ne rupem fără să existe consimţămîntul şi interesul cetăţenilor, şi fără ca alegătorul să aibă vreo influenţă asupra mandatului acordat ca un cec in alb unor interlopi ce caută refugiu in parlament. Ca atare, taxa de vot există şi acum, dar ascunsă in noianul de contribuţii prelevate cu forţa de către stat. Nimic nu vine gratis, totul costă, inclusiv, sau mai ales parlamentarismul şi democraţia.
Cînd banii îţi sînt luaţi cu forţa, iar votul tău nu are nicio însemnătate se cheamă că roţile democraţiei sînt pătrate. Taxa pe vot NU este cens şi nu are nicio legătură cu averea cetăţenilor, ci costul unui serviciu prestat de parlamentari, cost care este depersonalizat prin efectuarea plăţii in contul instituţiei, şi nu al parlamentarilor, ca in prezent. Dacă cetăţenii vor să valorizeze şi să răsplătească activitatea legislatorilor atunci ei trebuie să plătească direct către instituţie o sumă de bani, nu către alte organe ale statului, altfel valoarea serviciului va scădea in continuu, iar parlamentarii nu se vor simţi niciodată obligaţi faţă de cetăţeni şi nici nu se vor acorda intereselor qacestora, ci ale plătitorilor actuali -guvernul şi partidele.

4. Văd că nu aţi înţeles ce înseamnă “vot uninominal absolut”. Este mecanismul de “semnare” a mandatului de către alegător fără ca vreun terţ instituţional să fie implicat direct şi nici menţionat in buletinele de vot sau alte documente corelative negocierii mandatului -precum garanţia materială pomenită. Deci cetăţeanul pune ştampila pe o persoană, nu pe un partid, entitate ce nu ar trebui să apară sub nicio formă pe buletinele de vot. Partidele pot exista şi activa in cadrul politic al instituţiilor dedicate, nu in sfera civică a procesului electoral. Desigur, partidele pot susţine public un candidat, dar in faţa cetăţeanului acesta se prezintă pe sine şi îşi asumă responsabilităţi personale.

5. Elitismul dubios. După ce v-am provocat un asemenea deranj psihologic cu violenţele mele, găsesc că e firesc să vi se pară suspect elitismul meu. Este într-adevăr un apel la elitismul din fiecare, la acea dorinţă intimă de moralitate, responsabilitate, decenţă, probitate in viaţa politică românească. Desigur, toate aceste calităţi extraordinare ce ar urma să fie solicitate candidaţilor duc cu gîndul la un plan ocult, poate chiar ezoteric, la o conjuraţie a valorilor ‘supraumane’ menită să propulseze un grup restrîns de indivizi in cele mai importante scaune ale ţării. Exact asta îmi doresc: o elită morală ;i profesional[ care, prin comportamentul său ireproşabil, să conducă România pe calea meritocraţiei. M-aţi dibuit: chiar năzuiesc in secret la un asemenea plan, la o asemenea elită, ba chiar sînt gata -atenţie: autodenunţ!- să complotez împotriva “ordinii” constituţionale actuale pentru a permite o asemenea schimbare de anvergură. Ziceţi că am ajunge in iad cu o asemenea reformă radicală? Imposibil! Sîntem deja acolo!
inchiriez nickname genial si ieftin ca braga: 10.000 de parai pa luna

euNuke
Posts: 2987
Joined: Tue Jan 27, 2009 8:32 pm

Re: __proiect libertarian__

#7 Postby euNuke » Sun Feb 10, 2013 6:36 pm

salvez aici produsele minţii dedicate unei platforme de tristă amintire ce nici nu merită pomenită. in ordine aproximativ cronologică.

me wrote:Escadroanele poltrone ale revoluţiei si noul rasism

Nimeni nu poate să afirme cu certitudine cîţi si care dintre liderii Europei unite sunt adepţii neabătuţi ai marelui profet paşoptist, mai ales că în rarele lor apariţii publice evită cu graţie şi disciplină orice subiect ce ar atinge viaţa lor privată şi convingerile intime de cetăţeni model. Dar putem deduce din reacţiile lor sau din lipsa de reacţie că o doctrină cu fundament mistic, obscură şi comună îi ghidează in edificarea politicilor cotidiene din moment ce niciun document public al UE sau al statelor membre nu îi îndrituieşte să abandoneze datoria constituţională de a asigura apărarea şi siguranţa propriilor cetăţeni periclitată de un val imigraţionist fără precedent (acum o sută de ani acest val de populaţie ar fi fost numit fără scrupule ‘invazie’).
De ce o doctrină mistică şi obscură şi nu pur şi simplu o idee sau un set de idei ce fundamentează niste politici publice? Pentru că realitatea a demonstrat că afirmarea onestă a ideologiei (mai ales dacă se pretinde salutară si vizionară propunînd modificarea realităţii sociale intr’un mod violent) este falimentară pentru partidul/grupul de partide care o propune, pentru că realitatea macabră a instaurării unei ordini statale bazate pe acea ideologie deja a distrus imaginea idilică a stadiului final al revoluţiei, iar icoana marelui proroc a ieşit profanată din lupta de clasă, momentan pierdută cu ocazia intrării Europei în epoca glaciară postbelică.
Daca n-am cunoaşte latura misticoidă si obscurantistă ce caracterizează încă din perioada sa timpurie aceasta sectă, am putea concluziona greşit că avem de’a face cu o conspiraţie a imbecililor ce’si propune săvîrşirea unor infracţiuni în forma continuă (setul de mişcări ondulatorii şi aleatorii cunoscut între membri sectei sub numele pompos de ‚revoluţie’) orientate îndeosebi impotriva patrimoniului privat; însă acţiunile lor si mai ales inacţiunea arată că nu există un plan concret, raţional străbătut de o finalitate clară antisocială, ci mai degrabă ei se lasă călăuziţi de slovele cuprinse în cărţile sfinte ale prorocului care descriu lucrătura Domnului (mai precis: a Doamnei, e vorba de Doamna Natură) ca fiind inevitabilă, implacabilă, orice împotrivire a burgheziei fiind zadarnică (capitaliştii fiind ei inşişi uneltele istoriei în sens dialectic), prin urmare singurul lor rol şi în acelaşi timp datorie sacră fiind propaganda întru conştientizarea proletariatului.
Lupta cu arma in mînă cere curaj, eroism, vînă, ridicarea in fruntea maselor presupune sacrificiu de sine, revolta aduce cu sine năruirea micilor bucurii cotidiene, iar acesti mici poltroni îmburgheziţi sunt totuşi fiinţe raţionale, moderne, dependente de materialitate, iar valorile lor sunt cele comune oamenilor obişnuiţi: personale, modeste şi pămîntene; interesele imediate cît se poate de egoiste şi desigur, poate că ar renunţa la ele cu condiţia ca şi restul lumii să procedeze întocmai şi in acelaşi timp, ca de pildă nudiştii dintr-o colonie care respectă convenţia detextilării intr-un anume spaţiu şi dintr-un anume moment.
Prin urmare abundenţa scrierilor cu tentă pronunţat escatologică, mistice dar în mod hilar pretins atee, nu trebuie să ne mire: e plină reţeaua de revoluţionari de birou, de arhangheli de laptop ce se duelează cu tartorii capitalismului, de mici proroci de mahala virtuală ce-şi diseminează grotesc apocalipsele văratece, de moralişti nocturni şi inchizitori lunatici ce arată cu deş’tu la decadenţa şi aroganţele occidentului, de istorici şi cărturari anonimi ce scot la iveală aspectele cele mai atroce ale imperialismului şi colonialismului alb.
Din păcate pentru aceşti apostoli computerizati ai apocalipsei se pare că proletariatul european al ultimelor decenii s-a cam săturat să fie ‘conştientizat’ şi impulsionat de cuvîntările exaltate ale camarazilor strînşi în şedinţele de taină şi balamuc, încet dar sigur prezenţa la aceste întruniri a început să fie percepută ca o corvoadă, iar mijloacele umane de producţie au migrat către activităţi gregare mai puţin solicitante nervos: scandatul şi aplaudatul în tribunele stadionelor, ciocnitul halbelor în cîrciumi burgheze, ţopăitul şi fredonatul la concertele marilor artişti populari. Secta şi-a pierdut pe nesimţite impactul de masă, revoluţionarii de carton intrînd astfel într-un şomaj nerecunoscut, dar chinuitor şi contraproductiv. Edificarea preconizată de marele proroc al raiului pe pămînt trebuia să fie din nou amînată dată fiind trădarea neaşteptată a clasei muncitoare. Din cazna acelor zile de căutări febrile şi disperate s-a născut o întîlnire ideologica de zile mari, o alianţă strategică de care sărmanii agenti ai turbulenţei sînt şi astăzi extrem de mîndri: forumul iubitorilor de pace mondială, în care adepţii modernului proroc-cu-barbă cooperează nestingheriţi şi dezvoltă principii călăuzitoare comune cu supuşii profetului medieval Macho-mad. S-ar putea ca unii cititorii mai naivi să creadă că acest forum este real şi nu doar o figură de stil si că poate fi accesat undeva la o adresă de internet sau audiat într-una din casele de rugăciune şi extaz colectiv ale acestei secte iudeo-crestine (fondatorii săi atei au apărut şi au fost educaţi în familii creştine sau mozaice, iar manifestările lor furioase au fost permise si tolerate înlăuntrul lumii creştine). Forumul este o himeră atractivă pentru activiştii din ambele tabere unite dar irealizabilă dată fiind aversiunea, ba chiar duşmănia lumii civilizate şi conduse încă de raţiune faţă de organizaţiile revoluţionare; există însă o sumedenie de organizaţii si institute ‘civile’care se ocupă cu strîngerea mîinilor şi întărirea relaţiilor de prietenie şi pace cu dictatori siniştri din sudul Mediteranei, legături create şi cu aportul de pionierat al unui cizmar carpatin de renume mondial incă de acum 3 decenii.
Creaturile ţicnite cocoţate pe jilţurile aurite ale Orientului sînt mîngîiate drăgăstos pe creştet de ori de căte ori se produce vreun one-man-show suprarealist pe scenele stradale ale Europei unde spectatorii sînt forţaţi să participe efectiv la finalul tragic al pieselor. Este ultima modă a spectacolelor interactive în care publicul ingrat ce nu a binevoit să plătească biletul de intrare este pedepsit să intre în scenă şi să execute un număr de adio pentru telejurnalul de seară. După ce cortina se lasă funebru drăgăstoşii şi zeloşii apărători ai artiştilor păcii apar in studiouri şi încep cavalcada justificării şi apologiei crimei aruncînd ca într-un antic ritual cu cenuşă destinată albilor puturoşi şi vinovaţi. Işi cer public iertare pentru crimele imaginare sau reale ale altora de-o culoare cu ei şi îşi indeamnă spectatorii supravieţuitori să procedeze aidoma, să se identifice cu proprii strămoşi albi cuceritori, să-şi accepte culpa ca pe o moştenire culturală firească şi să se supună nevoii de expiaţie colectivă. În ochii lor crimele nu mai sînt crime, ci jertfe necesare purificării finale, iar călăii trebuie acceptaţi ca martiri pentru că ei împlinesc voinţa divină aşa cum s-a revelat –coincidenţă miraculoasă- profeţilor celor două secte complementare (pentru că una dintre ele l-a eliminat pe Dumnezeu din ecuaţia escatologica se va căi acum şi-l va primi pe Creatorul adorat de ceilalţi ca pe un element necesar cel puţin temporar pentru faza finală a noii revoluţii).
Ar putea fi această isterie în masă începutul unei noi forme de rasism de sorginte religioasă? Un rasism al albilor îndoctrinaţi şi uniţi de o ideologie alienantă suprapus pe un rasism afro-asiatic de natură mistică, un rasism întemeiat pe ideea de inferioritate morală a rasei albe ce se manifestă, in consecinţă, ca o demonizare continuă a civilizaţiei europene în discursurile publice ale indivizilor din afara aparatului public sau, în cazul oficialilor şi birocraţilor, ca o autoflagelare simbolică însoţită de asumarea ridicolă a unui trecut ruşinos, blamabil şi de afirmarea răspicată a nevoii de reparaţii morale şi materiale, de compensări legale pentru aşa-numitele discriminări şi opresiuni istorice suferite de non-europeni? Cînd ura de sine este exacerbată-n bombe lacrimogene colective, cînd instigarea la ură de sine capătă dimensiunile unui rasism programatic autodistructiv, cînd cei care proferează acest delir expiator ocupă funcţii importante în structurile politice şi militare euro-americane (a se vedea discursul de la Cairo al unui asemenea lider politic) devine evidentă caraghioşenia escadroanelor poltrone ale revoluţiei ce speră că asalturile lor asupra conştiinţei europenilor vor avea drept urmare adoptarea modelului sinucigaş şi rezolvarea implicită a crizei de personal la Departamentul Răzmeriţe şi Măceluri al Internaţionalei.

septembrie 2009

Riposta cu violenţă justificată

Răsfoiam ultimele comentarii pe blog şi am dat peste această butadă atât de căutată şi preţioasă încât se întoarce caraghios împotriva emiţătorului:
“dacă vreţi să scoateţi islamul din evul mediu, ok, încă nu am văzut asta, am văzut doar ură şi prostie creştină, adică tot evul mediu.”
Ce oportun pentru tovarăşii de drum luminos să li se ivească în peripeţiile lor virtuale nişte parteneri de discuţie creştini şi toleranţi pe care să-i apostrofeze şi anatemizeze senin, precum un blând patriarh al modernităţii ce acordă o indulgenţă interlocutorilor păcătoşi cu condiţia de a-si afirma opţiunea clară anti-medievală. Bunăoară, ca pildă universală, bunii săi tovarăşi socialişti si-au propus deja să scoată islamul din evul mediu şi să-l vâre în ceaunul miraculos al uniunii europene, unde, aşa si-au închipuit dragii de ei – apostolii orânduirii finale – supuşii lui Mo se vor cufundă umil şi se vor topi în masa incandescentă a bucuriei democratice, a împlinirii drepturilor şi libertăţilor umane şi a fericirii etatiste de tip european şi postmodern, la cap şi nu numai, şi se vor transforma în mieluşei zglobii, tunşi, raşi şi frezaţi, educaţi şi epilaţi, curat civilizaţi şi modernizaţi, măi dragă creştinule.
Când din ceaunul fierbinte s-a iscat însă un animal straniu, cum lumea nu mai cunoscuse şi nici nu mai vizionase până atunci, cu excepţia unor filme americane ultra-comerciale şi de prost-gust, o fiară ciclopică ce adoră temperaturile înalte şi mediatizarea în extrem a cuvântărilor sale intitulate pompos “critici ale occidentului”, când această creatură prinse viaţă, ridicată fiind din molozul islamic şi modelată de barosul pretins modernist al socialismului cu fatza umană şi minte de copil răsfăţat, când proaspăt-zămislită creatură congestionată se lăbărţa tot mai grotesc pe scenele lumii iar tropăială să lasă tot mai multe victime pe ecrane, când micul meseriaş socialist, ca skuller-matrixer de idei şi idealuri la cooperativă ambulanţă a Internaţionalei, se izbi de realitatea fabuloasă a unei modernităţi sufocate de propensiunea sclavagistă a ingraţilor prunci ai islamului adoptaţi de părinţii luminaţi ai Noii Europe, abia atunci şi pentru prima dată, tânărul proletar simţi că pe o mare uşurare prezenţa în proximitate a unor grupuri de creştini “proşti, ignoranţi, reacţionari, vitriolanţi” care să preia întreaga responsabilitate pentru accidentul petrecut în timpul ultimului experiment de inginerie socială; “ce bine că sunteţi voi prin zonă, mai înapoiaţilor!” exclamă bucuros micul activist de bază, “uite, măi, vă dau încă un termen până” la care să realizaţi ieşirea din negurile feudalismului care vă “apasă pe creieri”, continuă cu condescendenţă meseriaşul de serviciu, “dacă nu reuşiţi, o să suportaţi consecinţele faptelor voastre ce dovedesc intoleranţa şi încapacitatea de adaptare la structurile moderne ale noii societăţii pe care noi, vectorii de bine ai marilor idei, vi le-am proiectat şi oferit pe tavă, iar îndărătnicia voastră o să provoace bunul musulman care va riposta cu violenţă justificată, constrâns de inegalităţi, de rasismul vostru, de răutatea voastră, de xenofobie, de homofobie, de islamofobie, de agorafobie şi alte rele şi fobii sădite de creştinismul gotic pe pământul rodnic al Europei!”
Mai în glumă, mai tot în glumă, că serios nu prea se poate, ce de categorii convenienţe pentru ora de combatare a reacţionarilor; s-a lucrat intens cu orânduiri, cu ideologiile duşmănoase, cu religii, cu etică şi responsabilităţile colective şi cât de vrednic a înfruntat forţele ostile şi de această dată tânărul ucenic, zic sa-i oferiţi o medalie, oricine ar fi el, o merită. Pe bune, voi, aici, pe blogul ăsta intelectual, nu faceţi o Comisie care să confere periodic medalii de audienţă şi strădanie, premii de consolare, titluri onorifice şi cocarde de stil pentru fruntaşii în întrecerea estetică dintre sine şi ego? A scris frumos şi vârtos, şi ar fi păcat ca efortul dumnealui şi al altora să fii fost în zadar; dacă primeşte însă o scrisorică cu o ţidulă dijitala care să ateste că numitul “xulescu” a fost medaliat pentru comentariile sale [exemple: 'scanteia de siliciu', cu 3 clase, 'camila de arama', 2 clase,'steaua, sorcova şi semiluna', o juma de clasă, etc] atunci, deh, omu se va simţi şi el mândru, măgulit, şi nici n-o să mai strice calimară pentru un simplu dezacord nervos de opinii sau de altceva.
P.S. Domnu B, v-ati oţărât degeaba, serios, eu nu v-am nominalizat în textul de deasupra, citiţi mai cu atenţie, vă rog, nu v-am apelat în niciun fel şi nici nu vorbeam cu dumneavoastră; dacă am citat ca pretext de uşurel pamflet o frază oarecare fără să menţionez însă autorul nu înseamnă că am vrut să atentez la onoarea şi/sau nervii dumneavoastră de creator [prejudiciat eventual de utilizarea fără drept a unei opere], ci doar că să arăt că evit dialogul cu dumneavoastră [şi cu orice alt intervenient ce persistă în asemenea comportamente verbale înduioşătoare] atâta timp cât nu lămuriţi acel ambiguu “voi, creştinii prosti”, poate vă referiţi la babele proletcultiste recent reformate din organizaţia de partid a mahalelei de care povestiţi, poate că sunt trompetele şi sifoanele dea-acu 2 decenii convertite pe şest la o formă neaoşă de creştinism şi iritante pentru orice purist liber-cugetător, poate e vorba sau nu de colegii dumneavoastră de bancă sau de cartier, de reţea de socializare sau de băncuţă din parc, eu nu ştiu, şi nici nu mi s-a părut ca aţi fi doritor să circumstanţiaţi sau atenuaţi cumva blagoslovirile astea ce ating fără jenă toţi acei cititori ai acestui blog pentru care creştinismul nu se defineşte în astfel de termeni populari [dacă nu chiar grobieni].
Cu stimă,
aspirant de turnător-adjunct, agenţia Derbedeille
euNuke

decembrie 2009
inchiriez nickname genial si ieftin ca braga: 10.000 de parai pa luna

euNuke
Posts: 2987
Joined: Tue Jan 27, 2009 8:32 pm

Re: __proiect libertarian__

#8 Postby euNuke » Sun Feb 10, 2013 6:40 pm

me wrote:“Sunt un fiu de chiabur”
1.
Străbunica mea a trăit toată viaţa la ţară, întîi in capitalism, apoi sub 2 dictaturi fascistoide, sub democraţia lui Mihăiţă, sub stalinism, sub comunismul naţionalist; 97 de ani; le-a îndurat pe toate cu zâmbetul pe buze; a prins evenimentele din '89, suficient cît să descopere binefacerile constituţionale ale regimului ilici[t], anume pensia ceapistă de 30 de lei din care-şi putea achiziţiona 2 [două] cărţi de istorie comunistă pe lună, pentru foc şi batjocură…că era musai să avem material de pamflet şi bancuri când, râdeam împreună de păunii imbecilii ai basmelor proletcultiste. De mâncat mânca buruieni, rădăcini şi ştevie crescută cu sudoarea frunţii in fosta curticica de găini, că orătăniile oricum răposaseră la revoluţie. glumeam. a trăit bine-merci, ca o chiabureasă ce era, a muncit pământul, a îngrijit livada, a făcut croitorie pentru un sat întreg, a umplut grădina cu roşii, cartofi, dovlecei şi pepeni, iar legumele le culegea toamna cu sclavi…adică cu strănepoţii ei, eu, iosif şi cu fraţii lui, şi a murit cum a trăit: robotind ca o sfârlează, într-o vară umedă, cînd, cocoţată-n prunul ăl bătrân, că trebuia curăţat de uscături, a alunecat, şi-a rupt piciorul, a bolânzit o lună-două şi s-a stins. Până la 95 de ani cosea singură livada de juma de hectar, moştenită de la tac-su, învăţător chiabur in vremea lu Ferdinand. Câteodată găsea manuale comuniste ieftine, pentru sobiţă, la anticarul satului, aşa că îi rămâneau 2-3 poli din pensie…pe care ni-i dăruia de fiecare dată, pentru pepsi şi coca-cola, de la magazinul sătesc proapăt deschis la 1 an după primele alegeri libere.
2.
Eu provin dintr-o familie bogată, atît in averi cât şi spiritual. Dar pentru mine familia nu era compusă doar din celula de bază a societăţii formată din cetăţeanul-donator de sămânţă şi eroina consoartă purtătoare de fii ai patriei, nu, nici vorbă, părinte mi-a fost îndeosebi nu tatăl biologic, ci unul dintre bunici, chiabur din tată-n-fiu ce s-a întors clandestin de pe frontul de est unde luptase cu bolşevicii. Bunicile, amîndouă, au avut zestre bogată lăsată de părinţii lor, unul negustor de oraş, altul învăţător chiabur de ţară, iar celălalt bunic a fost avocat din neam de avocaţi urbani, cu avere imensă strânsă in 3 generaţii şi transformată in capital numai bun de luat cu japca de comunişti. Ceea ce s-a şi întâmplat, începind cu 1948, şi nu numai ramura asta a neamului a fost jefuită, ci toată chiaburimea ce mi-a transmis genele capitalismului a fost deposedată de tot ceea ce chivernisiseră intr-un secol de libertate ambiguă in ţările româneşti. Jaful acesta a fost denumit cu pompă de către comunişti naţionalizare, cum ar veni întoarcerea bunurilor pierdute în patria lor veche, a leprelor incapabile ce au uzurpat puterea naturală ucigînd căpeteniile ţării şi decimînd elitele intelectuale şi spirituale ale neamului. Comuniştii s-au identificat dintotdeauna cu patria şi o fac şi acum cu un tupeu nemărginit, asta deşi au sosit aici ca invadatori, pentru că neamul ăsta, aşa needucat cum era, nu a plecat urechea la prostiile marxist-leniniste ci, mergînd pe un bun-simţ ingenuu, a ales să se împotrivească din răsputeri cizmei sovietice. Şi se uită prea des că la noi comunismul nu s-a aşezat paşnic, cu acordul populaţiei, ci prin intervenţia directă a tancurilor şi torţionarilor sovietici, iară atunci cînd s-au întors armele PCR-ul număra cu chiu cu vai o mie, 1000 adică, de membri strânşi cu greu dintre neputincioşii, inadaptaţii şi istericii unei stângi rahitice din perioada interbelică. Se uită prea des că vârfurile mişcării comuniste au fost de export, ca de pildă un Panait Istrati umflat cu pompa de frăţiorii proto-multiculturalişti şi pederaşti franţuji până la rangul de artist al poporului şi debarcat cu surle şi trâmbiţe pe meleagurile noastre unde era ceea ce ar fi trebuit să rămână: un nimeni.
Dar familia mea a fost sărăcită de comunism, de jaful organizat al statului uzurpat, de economia planificată de tip sclavagist şi de imposibilitatea dictată de o nomenclatură uriaşă de a-şi împlini orice talent, har sau cunoştinţă, şi tot ceea ce exhibă cu emfază scriitorul iubăreţ de la gazetă am cunoscut şi eu şi milioane de alţi români, nimic special în mizeria cotidiană, in socotelile isterice de duminică seara de la bucătărie unde se strângea celula pentru planificarea săptămînală a bugetului.
Nesimţirea fenomenală a nomenclaturiştilor ajunşi recent la vârsta pensionării, o vârstă ce este la rândul ei un privilegiu mârşav, nesimţirea asta odioasă eu am resimţit-o pe propria piele de la singurul comunist din familia mea, acel donator internaţionalist de sămânţă. Comunist in sensul de individ cu mentalitate de asistat autoerijat in rangul de conducător luminat, o specie de nemernici ce se crede îndrituită să deturneze fondurile firave ale comunităţii spre binele lor perpetuu, adică o castă in toată puterea cuvîntului. Pentru că in principiul socialist al distribuirii forţate nu este vorba de egalitarism, căci arbitrariul despotic şi nu raţiunea egalitaristă este cel ce ghidează administrarea fondurilor obţinute prin jaf legalizat, adică prin naţionalizare, iar ca atare clasa pensionarilor cu valenţe de castă gerontocratică este compusă exclusiv din acele categorii de nomenclaturişti ce au asigurat funcţionarea regimului totalitar şi ca urmare au fost răsplătiţi cu privilegiul excepţiei favorabile, pentru ei existînd legi speciale ale pensiilor . Iar unul dintre aceşti comunişti de ocazie, oportunişti şi pioni ai vechiului regim ceauşist, este donatorul de care vorbeam mai sus, un pomanagiu degenerat la care a prins educaţia şcolii şi a societăţii comuniste şi nu învăţătura cumsecade şi firească a părinţilor şi bunicilor lui, un individ ce a mirosit imediat beneficiile sinecurilor statale aşa că a devenit un bugetar autodidact…unul ce se hrănea cu tot ce zbura prin atmosfera rarefiată de foamete a regimului. Normal că in cazul lui, ca şi a altor 4 milioane de nomenclaturişti, educaţia nu a fost tocmai elementul determinant al devenirii, ci complacerea, indolenţa, tentaţia cedării voinţei, a liderului arbitru şi, implicit, a responsabilităţii.
Iar acum aceşti indivizi nu se simt deloc responsabili pentru dezastrul către care au condus economia şi capitalurile neamului romanesc, nu, ei se cred in continuare indreptăţiţi să primească pensiile speciale, de membri de partid, de funcţionari comunişti şi postcomunişti, de miliţieni, de securişti, de magistraţi-represori, de militari ţinuţi pe tuşă, de aplaudaci in marea adunare naţională şi in şourile demente ale televiziunii şi radioului de propagandă. Toţi aceşti sinecurişti trăiesc pe spinarea noastră, a tuturor romanilor, şi sunt convinşi că li se cuvine, ba chiar se stropşesc la noi de cîte ori vine vorba de o posibilă micşorare a privilegiilor. Pe unul dintre aceştia îl cunosc îndeaproape, i-am putut urmări evoluţia veniturilor de bugetar in cele 2 decenii ce s-au scurs de la revoluţie; in 1989, bibicul cu stea in frunte şi pe umăr avea acelaşi salariu de la stat ca şi maică-mea, bugetară şi ea, dar profesoară, prin 1999, bibicul avea venituri duble faţă de fraiera de profesoară şi de plictiseală s-a gândit să se pensioneze cu legea lor specială, la 52 de anişori, iar maică-mea de-o vârstă cu el a muncit in continuare vreo 8 ani, pentru ca in 2009, bibicul pensionat cu dispensă să aibă pensie de 3 ori mai mare ca proasta de maică-mea, pedagoagă cu stagiu complet de cotizare. Şi dumnealui consideră normală situaţiunea aceasta, e după sufletul omului…cu cît e mai mic cu atît pofta de bani nemunciţi e mai mare.
Cu toate acestea, eu aş contribui la un fond de pensii public, cu condiţia ca toate aceste venituri să se adreseze exclusiv oamenilor in nevoie, acelor bătrâni ce au muncit zeci de ani dar pe retribuţii mizere, acelor măicuţe casnice ce au avut grijă de copii şi nepoţi toată viaţa lor iar in pagul sfârşitului s-au găsit singure, fără niciun ajutor, in restrişte, din neşansă sau din nepăsarea indivizilor mult prea educaţi de comunism.

iunie 2010
inchiriez nickname genial si ieftin ca braga: 10.000 de parai pa luna

euNuke
Posts: 2987
Joined: Tue Jan 27, 2009 8:32 pm

Re: __proiect libertarian__

#9 Postby euNuke » Sun Feb 10, 2013 6:42 pm

Despre prostituţie

1. a) Terminologie
Ar trebui înlăturate nişte confuzii foarte frecvente ce răsar in aproape orice discuţie despre prostituţie şi viciază orice analiză a raportului dintre acest fenomen şi norma juridică şi morală.
În primul rînd dezincriminarea nu este acelaşi lucru cu legiferarea sau reglementarea activităţii. Dezincriminarea presupune scoaterea de sub incidenţa legii penale a convenţiei mutuale ce are drept obiect actul sexual, cu condiţia ca in această convenţie să nu existe clauze impuse de un terţ, numit proxenet. Legiferarea clarifică termenii in care acea convenţie, calificată in norma scrisă drept contract de tip prestări servicii, se poate încheia, însă de cele mai multe ori statul nu se poate abţine să reglementeze cu totul sfera relaţiilor ce se stabilesc pe piaţa serviciilor sexuale, încercînd să obţină un profit de pe urma acestor activităţi. Orice normă de drept îşi propune să asigure respectarea unei/unor valori in societate care ar fi altfel periclitată, or, in acest caz valoarile proclamate atît de susţinătorii prostituţiei cît şi de tradiţionalişti ca fiind in pericol sînt demnitatea umană, sănătatea publică şi libertatea femeii. Tradiţionaliştii adaugă la aceste valori şi morala, religioasă sau cutumiară, publică.
O altă eroare se referă la părţile implicate in fenomen. Femeia este privită îndeobşte ca unica victimă, ceea ce este o consecinţă directă a unui patriarhalism de soi superior şi extracţie iluministă, hai să-i spunem paternalism moral. Victimele fenomenului sînt deopotrivă femei şi bărbaţi atraşi din diverse motive in cercul vicios al sexualismului oneros. Dacă in cazul femeilor sînt relativ cunoscute amploarea şi elementele agresiunii in formă continuă, despre situaţia bărbaţilor-clienţi nu se vorbeşte deloc, deşi aceştia sînt păgubiţi atît in plan material, de multe ori victime ale unor escrocherii evidente ale samsarilor de carne vie, cît şi etic şi psihologic, de cele mai multe ori fiind victime ale propriilor impulsuri şi ale unor banale şi precare supraevaluări a propriei satisfacţii obţinute in urma actului sexual realizat cu concursul unei prostituate.
De aici şi chestiunea culpei tratată şi privită diferenţiat de către popoarele europene. In ţările Europei răsăritene şi mediteranene femeia este principalul vinovat şi ispita permanentă, ca atare prostituţia a fost incriminată in defavoarea prostituatelor, deşi clienţii, la rîndul lor pot fi consideraţi ca element indispensabil al prostituaţiei şi in plus, poartă culpa încurajării fenomenului. În ţările nordice statul paternalist a descoperit o nedreptate în acest tratatament aşa că solicitarea de servicii sexuale a început să fie sancţionată, de obicei prin amenzi.
1. b) Prostituate şi clientela. o confuzie banală, aproape o preconcepţie înrădăcinată, este aceea a identificării prostituatei cu genul feminin, şi corelativ a clientelei cu genul masculin. chiar şi in condiţiile perfecţionării mediilor de comunicare, ceea ce ar fi trebuit să conducă la descoperirea diversificării pieţei serviciilor şi implicit la risipirea prejudecăţilor de ordin sexist. sexismul apare ca o mişcare feministă insă eu susţin că viziunea sexistă asupra relaţiilor umane poate fi întîlnită la fel de des şi in discursul masculin postmodern.
2. a) Efectele legiferării
Efectele pot fi studiate pe viu, in multitudinea de variante oferite de realitatea statală, însă înainte a purcede in analiza societăţilor ce asimilează prestarea de servicii sexuale ca activitate comercială ordinară, aş vrea să învederez că norma prohibitivă nu conduce la dispariţia fenomenului, dimpotrivă, provoacă apariţia şi dezvoltarea unor reţele subterane foarte greu de depistat şi anchetat de către un stat populat de o funcţionărime îndeobşte supusă corupţiei morale; ba mai mult, tratamentul penal caracterizat de sancţiuni pecuniare creează cadrul societal favorabil coteriilor între proxeneţi şi agenţii statalui detaşaţi in zona de graniţă dintre zonele roşii şi cele gri ale societăţii, mulţi dintre aceştia ajungînd să fie preocupaţi nu de activitatea de prevenţie ci de colectarea de amenzi şi mite de la prostituate, respectiv proxeneţi. Ca atare, consider că dezincriminarea convenţiei de care vorbeam este necesară tocmai pentru protejarea libertăţii acelor femei ce au ajuns să desfăşoare aceste activităţi, femei ce riscă să ajungă să lucreze pentru 2 stăpîni, unul, cel originar, anume angajatorul-proxenet, şi celălalt, subsidiar, organul de control încumetrit cu întreprinzătorul penal ce a realizat între timp investiţia in şpagă şi amiciţie cu agenţii de proximitate ai statului.
Dezincrimarea nu este o soluţie-minune a fenomenului, nu eradichează mizeria morală şi nici nu duce la dispariţie curvelor şi peştilor. Să nu ne amăgim…nimic nu rezolvă acest fenomen, pentru că umanitatea nu poate fi redusă la o ecuaţie matematică in care elementele negative să poată fi identificate cu uşurinţă pe baza unor legi sau teoreme preexistente şi izolate ulterior in paranteze pătrate sau şterse pur şi simplu cu radiera. Dezincriminarea ar trebui să vizeze doar amelioarea condiţiei acelor prostituate împovărate de debitul enorm rezultat din tăierea amenzilor către stat, precum şi eliberarea de sub şantajul acelor organe ale statului ce schimbat tabăra şi au ajuns să lucreze in beneficiul proxeneţilor, primind implicit foloase de pe urma muncii degradante desfăşurate tot de bietele femei.
Dacă dezincriminarea se poate dovedi a fi pozitivă măcar pentru o categorie socială, in schimb legiferarea şi înscrierea prostituţiei in nomenclatorul de meserii este un act inuman ce condamnă pe veci aceste femei ajunse să se prostitueze la un statut degradant şi imuabil tăindu-le orice şansă de reabilitare morală sau de reconversie profesională, şansă foarte fragilă ce există totuşi in societăţile ce incriminează penal fenomenul, in ipoteza că femeia ce se prostituează clandestin reuşeşte să scape cumva de dominaţia proxenetului sau, dacă lucra pe cont propriu, să se reinventeze şi să-şi împlinească o vocaţie descoperită chiar şi la maturitate, ascunzîndu-şi cu vicleşug şi isteţime trecutul infamant pentru majoritatea oamenilor de rînd [nu toţi indivizii cunosc valenţele spirituale ale unui Raskolnikov, de pildă]. Pericolul ce planează asupra condiţiei femeii in societate ca urmare a legiferării prostituţiei este atît de mare încît excede cu mult interesul arătat prostituţiei de către personalităţi multiculturale vag atinse de compasiune faţă de prostituate, de aici şi reiterarea politicii de struţ pe care o adoptă şi acei purişti ce îşi dorec cu sîrg eradicarea fenomenului, ca atare extremele se ating iarăşi din ignoranţă.
Dacă ne gîndim că principala valoare protejată de normă ar trebui să fie libertatea şi demnitatea femeii, ar trebui să deducem cu uşurinţă că contractualismul sexual normat şi tipizat ciobeşte nu numai libertatea femeii de a-şi alege partenerul şi gesturile inerente erotismului, ci şi antagonic cu orice curent liberal de gîndire, pentru că limitează cîmpul unei acţiuni umane esenţiale ce in mod firesc scapă intervenţiei terţului profitor, consacrînd o formă de viol mult mai subtilă şi dăunătoare decît cel casnic, străvechi şi atenuat de mariaj sau de spiritul monogam.
Prostitutia legalizată funcţionează ca o mască pentru sclavie. O sclavie modernă, cu contract, dar tot sclavie in esenţă din moment ce răpeşte libertatea unor oameni. Să spui ca e de bun simţ ca statul sa profite (din impozite şi taxe per-act sexual) de pe urma sclaviei e la fel de grav cu a supune o fiinţă umană lagărului sau cu inţenţia de a răpi unei persoane drepturile sale fundamentale. Orice societate ce acceptă reglementarea şi izolarea prostituţiei in bordeluri este complice la sclavie şi îşi educă (dresează) membri in sensul acceptării unui status inferior pentru femeile care ajung in situaţia de a se vinde/ a fi vîndute. Orice individ care abdică de la simţul său critic, de la raţiunea care ar trebui să-i spună că libertatea nu poate fi apanajul de tip aristocrat al unor exemplare umane, orice astfel de fiinţă negînditoare la aproapele său este complice la ordinea statală care permite perpetuarea sclaviei.
2. b) Statul-proxenet
Unul dintre cele mai dăunătoare efecte ale legiferării prostituţiei este acela că introduce un nou terţ in dinamica raporturilor ce se stabilesc pe piaţa convenţiilor sexuale, anume statul, prin reprezentanţii săi, transferînd o parte din funcţiile sociale ale proxenetului către anumite organe statale şi implicit transformînd entităţile statale in pseudoproxeneţi instituţionalizaţi. Ba mai mult, statul-proxenet se va situa intr-o poziţie dominantă atît faţă de prostituate cît şi faţă de proxeneţi, prin subordonarea admninistrativă a bordelurilor, asta binenţeles în varianta legiferării ce include trecerea acestora în sfera licitului. Prin colectarea la buget de taxe şi impozite de la aceste unităţi prestatoare se va întări relaţia dintre administraţia fiscală şi patronii acestor aşezăminte, iar treptat interesele celor 2 categorii de patroni vor deveni convergente…anume creşterea continuă a profitului atît pentru proxeneţii reabilitaţi cît şi pentru statul din ce in ce mai implicat in proxenetism.
Ca atare, statul care percepe taxe pe actul sexual desfăşurat fără garanţia libertăţii consimţămîntului femeii prestatoare este un stat-proxenet, un mare stăpîn de sclavi oficializat.
2. c) proxenetismul legiferat şi degradarea femeii
Susţinătorii fervenţi ai legiferării prostituţiei sub forma instituţionalizării caselor de toleranţă stabilesc din start o prezumţie ca fiind valabilă in toate cazurile de prostituţie: consimţămîntul liber exprimat al prostituatei, asociat unui discernămînt natural premergător ocupaţiei alese liber şi unei deplinătăţi atestabile a facultăţilor mentale ale persoanelor implicate; dar această prezumţie nu poate fi decît ruşinoasă pentru autorul ori susţinătorul ei, căci implică o neîncredere în capacitatea femeii de a-şi identifica axiologic trupul, ba mai mult, denotă un mizantropism profund ce lucrează cu constructe antropologice precum tentaţia ancestrală a corupţiei, ori tendinţa firească a femeii către poligamie şi mercantilism; pe scurt şi pe romîneşte, citez din mentalitatea colectivă primitivă “femeile-s curve, dom’ne”, cam aşa s-ar rezuma complexa concepţie a progresiştilor sexişti care le permite să declare cu nonşalanţă că “oricand vor exista femei care sa ALEAGA sa faca asta in dauna unei cariere propriu-zise”. Nu zic, se întîmplă să aleagă, dar de cele mai multe ori alegerea asta se datorează unei necunoştinţe de cauză, naivităţii or imaturităţii şi existenţei unui cîmp limitat de opţiuni. de obicei limitat de către altcineva.
Pe de altă parte acest cîmp de opţiuni se conturează astfel şi ca urmare a unei mentalităţi ce încurajează un astfel de comportament sexual oneros atît pentru masculi cît şi pentru femei; într-o astfel de societate se perpetuează sofisme relativizante, de pildă speculaţia asupra cererii pe piaţa sexuluiea care ar fi ceva firesc, intrinsec naturii umane, partea bărbătească. colportatorii gîndirii amorale nu sesizează gravitatea faptei de a apela la serviciile unei prostituate despre al cărui status nu se ştie nimic cert (adică nu se cunosc condiţiile sub care se desfăşoară tranzacţia, dacă este sau nu viciat consimţămîntul, dacă preţul este fixat de un terţ ori şi mai grav dacă nu cumva femeia este forţată să presteze mamiferulului iţit in cale). Cel care cumpără este cu mult mai vinovat decît cea care se vinde, asta in cazul in care vînzătorul se identifică cu prestatorul, că in celelalte cazuri (prostituţie sub patronaj, bordeluri) este din start complicitate la ţinere şi întreţinerea sclaviei; iar vinovăţia aceasta este strict juridică: făptuitorul încalcă o valoare statuată ca atare de lege-libertatea persoanei, acea libertate care comportă garanţia constituţională a unei vieţi private şi a unui spaţiu privat; există şi o vinovăţie de ordin etic, dar nu-i treaba mea să o arăt cu degetul, a se reţine doar că cel care recurge la serviciile unei prostituate se dezumanizează, se coboară de bună voie sub nivelul pinguinilor care se vînd pe pietre (a se remarca totuşi aspectul lipsei proxeneţilor la această specie).
Circulă ameţitor şi argumentul fals al eradicării sau scăderii drastice a violurilor, in special cele din cartierele rău-famate unde sînt concentrate bordelurile. Emiţătorii acestui sofism uită că fiecare fiinţă obligată să presteze servicii sexuale este victima unui viol permanent, şi că un stat impotent in materie de securitatea alcovului nu ar putea niciodată garanta că fiecare fată din bordelurile instituţionalizate prin legiferare a ajuns acolo de bună voie şi în cunoştinţă deplină de cauză.
Să detaliem chestiunea violului instituţionalizat. Contractele ce s-ar stabili între un angajator (proxenet sau stăpîn de sclavi) şi o tînără ajunsă la majorat, dar firavă sub aspect economic/psihic/social nu spun nimic despre (pre)dispoziţia persoanei prezente la interviu de a-şi face o carieră din prostituţie (iar calea de întoarcere după primul pas este aproape imposibilă), nu menţionează nimic despre modul de obţinere a consimţămîntului, nu garantează in niciun fel că in momentul încheierii lor nu s-au comis abuzuri, că nu au exista presiuni, că nu a fost vorba de un transfer (ştiţi, ca in fotbal, acesta ar fi termenul-eufemism pentru negoţul cu de sclavi in limbajul contemporan al impresarilor, adică al peştilor), dar, in mod cert vor conţine o clauză stabilind o obligaţie de a face in sarcina angajatei; pentru mine obligarea unei persoane de către o alta, angajatorul, la oferirea trupului la comanda unei alte persoane, terţul cumpărător, este sclavie, in orice situaţie, chiar dacă a existat un acord anterior (=contract). pentru sofişti, nu, dar nu este prea clar ce anume valoare umană ar trebui să mai fie sacrificată ca să poată vorbi de sclavie, poate viaţa; pentru mine consimţămîntul oferit de femeie este necesar la fiecare act sexual, iar situaţia in care acesta se petrece totuşi, in pofida lipsei dorinţei femeii, este viol. In această concepţie, chiar şi in lăuntrul familiei violul este posibil şi cred că se întîmplă adeseori, fără ca vreunul din soţi să aibă conştiinţa gravităţii faptei (rămîne desigur posibila trauma pentru femeia împinsă să participe la copulaţie deşi lubrifierea naturală este inexistentă, sau, din cealaltă parte, repulsia pentru bărbatul forţat de avansurile deplasate ale unei soţii mult mai active sexual). Conştiinţa este cea care ar trebui să ne oprească de la săvîrşirea unor fapte care ne dezumanizează, care ne transformă in bestii orbite de impulsuri sexuale. Or conştiinţa nu este un dat al fiinţei umane, ea se formează, se educă. Orice situaţie in care un terţ-angajator este implicat intr-o tranzacţie ce are drept obiect traficarea trupului şi deopotrivă a consimţămîntului unei femei eu o caracterizez drept inumană, iar participanţii care nu ţin cont de necesitatea discernămîntului neviciat al femeii se fac vinovaţi de supunerea la sclavie, însă conştiinţa nu le spune nimic despre aspectele de ordin etic relevate de mine pentru că nu era îndeajuns de puternică încît să înfrîngă pornirile carnalului; femeile obligate să participe laceastă formă de comerţ destinat instinctelor primare, se vor abrutiza treptat făcînd din dragostea trupească un obicei/o profesie, ele vor uita de sentimente, de libertate, de firea lor, de visele lor, vor uita de ritualul împerecherii, de ocheade şi mîngîieri, îşi vor pierde datul natural al speciei cu care au fost înzestraţi şi se vor metamorfoza încet in gîngăniile profitabile ale unor stăpîni de sclavi ce lucrează incă de la recrutarea lor la malfomarea minţilor plăpînde in sensul acceptării necondiţionate a supunerii faţă de angajator/client şi a statutului inferior in societate.

iulie 2010
inchiriez nickname genial si ieftin ca braga: 10.000 de parai pa luna

euNuke
Posts: 2987
Joined: Tue Jan 27, 2009 8:32 pm

Re: __proiect libertarian__

#10 Postby euNuke » Sun Feb 10, 2013 6:45 pm

Darfur – Mandat internaţional de arestare pentru satrapul sudanez Omar Hassan al-Bashir

Dictatorul islamo-nazist al Sudanului a primit in sfîrşit mandatul internaţional de arestare pentru genocid şi acţiuni programatice de exterminare in masă prin înfometare pe motive etnico-religioase. Etniile Fur, Masalit şi Zaghaza au fost supuse unei acţiuni sistematice de anihilare din partea regimului tiranic islamic şi nu numai satrapul Bashir este de învinovăţit ci întreaga oligarhie criminală ce a susţinut şi pus in aplicare politicile de exterminare. Acest stat trebuie suspendat din Adunarea Naţiunilor Unite, iar intervenţia militară internaţională devine stringentă dată fiind susţinerea tacită a tiraniei genocidare de către diverse autocraţii şi chiar pseudo-democraţii precum Egiptul, ţară care a găzduit repetate summituri islamice unde dictatorul Bashir a fost bine-primit in pofida protestelor occidentale.
Mekla sinistrului neonazist, ultra-rasist şi islamofascist, un adevărat personaj abominabil al istoriei moderne: [...]
Statele civilizate întemeiate pe ideile justiţiei, legalismului şi constituţionalismului trebuie să extindă anchetele penale la toată casta politică islamistă a Sudanului, e musai să avem un proces internaţional al satrapilor islamici, un Nurnberg al jihadului. Islamul trebuie trecut prin furcile caudine ale justiţiei noastre înainte de a mai permite aciuarea altor musulmani pe teritoriile oamenilor liberi, altfel la fiecare duzină de musulmani cumpătaţi ce îşi recunosc sentimentul evadării din calvarul puşcăriilor islamiste vom avea şi un jihadist/cleric/sinucigaş/activist scrîntit pus pe măceluri, pe semănat teroare şi ură, pe instigări şi hărţuire.
Întîrzierea proceselor intentate nomenklaturilor din Irak şi Afganistanului dau iarăşi apă la moară insidioaselor curente şi secte islamice, în timp ce cetăţenii occidentului se izbesc de o senzaţie neplăcută de nefructificare a victoriilor militare…din moment ce aceşti jihadişti se pot transforma peste noapte în activişti politici sustenabili sau în talibani moderaţi cu care la o adică s-ar putea intra la negocieri. Duplicitară şi ruşinoasă reacţia unor state europene în cazul fasciştilor Hamas şi Hezbolah care în loc de recunoaştere ar fi trebuit să aibă procese pe rol. In schimb în UK se judecă procese la adresa diplomaţilor şi chiar politicienilor israelieni pentru închipuite crime de război.
Nicio acţiune legală, din cîte ştiu, nu s-a pornit încă pe numele criminalilor islamici ai Nigeriei ce au organizat pogromurile populaţiei creştine din Nordul ţării şi nici politicienii provinciilor deja islamizate ale Nigeriei ce au permis sau chiar încurajat acţiuni ce vizau epurarea etnico-religioasă.
Criminalul terorist, sadica piticanie, dandy al deşerturilor islamo-socialiste, recte Gaddafi este liber şi nevătămat şi cuvîntează pe la tot soiul de adunări preţioase, dă declaraţii bombastice presei şi beşteleşte Elveţia de cîte ori se trezeşte cu bîrna-n cîrpă, adică in fiecare dimineaţă. Este insultătoare pentru cetăţenii UE chiar şi pomenirea şi citarea acestui ucigaş în serie in presa europeană, darmite tolerarea năbădăilor teroriste de către guvernele noastre. Acest monstru trebuia de mult capturat şi judecat, cu forţa militară sau prin vicleşug civil, de pildă pentru distrugerea gazonului public la recenta sa descălecare pe plaiurile lui Donald Trump, în New York .
Sînt deja prea multe ţări islamice ce au intrat pe calea totalitarismului teocratic, cu motoare ideologice naziste sau comuniste, pentru ca Europa şi America să mai rămînă în starea aceasta de prostraţie, de indiferenţă şi detaşare morală…nu numai că permitem de prea multă vreme complicitatea implicită a liderilor noştri ce negociază la nesfîrşit cu şefi de state dictatori, cu instigatori înregimentaţi şi cu jihadişti freelanceri, dar riscăm să participăm la sinuciderea lentă produsă de otrava tăcerii noastre. Pînă la judecarea şi condamnarea penală a nomenklaturilor dictaturilor islamiste este strict necesară judecata fiecăruia dintre cetăţenii lumii libere, judecată de care depinde menţinerea presiunii opiniei publice rezultată deja din analizarea probelor făcută de milioane de juraţi aflaţi in faza deliberării. Juraţii europeni şi americani sînt foarte aproape de pronunţarea verdictului, moment in care actuala clasă politică de eunuci va fi zburată din parlamentele occidentului, iar orice om politic care nu va pricepe la timp încotro bate vîntul va sfîrşi brusc într-o pensie ruşinoasă de colaboraţionist islamic.

iulie 2010

Four Lions, o cronică de film şi cîteva cuvinte despre Jihad

S-a scurs aproape un deceniu de teroare exacerbată in massmedia occidentală, timp in care am fost practic pironiţi într-o realitate cruntă, sîngeroasă cu fiecare ştire, reportaj, documentar despre acel fenomen cunoscut sub numele odios de jihad, in consecinţă nu trebuie să ne mire starea de spirit a europenilor ce pendulează între disperare şi furie atunci cînd subiectul este repus pe tapet. Sîntem prinşi într-o angoasă molipsitoare ce spulberă orice adiere de luciditate şi înlătură orice poftă de incursiune cerebrală in vintrele islamului, lăcaş pestilenţial perceput tot mai pregnant ca un soi de iad contemporan.
Şi atunci cum am putea să ne împotrivim răului ce-şi întinde negurile peste minţile noastre dacă nici măcar nu mai ştim cum arată in concreteţea sa imediată, nudă, brută, neînflorită, nealterată de arabescurile funebre împletite de cioclii presei internaţionale, necenzurată de struţii politicii apusene? Cum ar putea un om obişnuit, dotat cu psihic normal, cu o rezistenţă medie la ştirile despre apocalipsa zilnică, să fie convins să arunce o privire de profunzime asupra pericolului reprezentat de proliferarea unei demenţe colective cu pretenţii de religie globală?
Nu cred că mesajul ce defineşte primejdia şi lansează un avertisment mai poate atinge conştiinţa omului recent in condiţiile in care acesta blochează instinctiv orice ştire despre islam. E nevoie de un paliativ pentru a readuce omul in ipostaza de fiinţă capabilă de discernămînt şi decizie de ordin etic. Tentative au fost in laboratoarele culturale ale occidentului, pentru că numai dinspre aceste medii poate sosi gestul salutar, şi am putut observa cu toţii, pe viu, reacţia publicului vizat, a fost extraordinar cum cîteva mîzgăleli mai mult sau mai puţin umoristice au aruncat in aer 1 miliard de drept-credincioşi neobişnuiţi ca cineva să-i folosească drept obiect de amuzament şi subiect pentru [micro]opere de artă. Efectul emoţional al publicării unei singure caricaturi a depăşit in anvergură spaimele provocate europenilor de 1000 de asasinate rituale.
Acum, din Anglia, se iveşte o nouă satiră, cea cinematografică, şi, in sfîrşit, tabuurile ce învăluiesc islamul vor începe să se năruie sub hohotele noastre. Comediantul britanic Christopher Morris, cunoscut pentru seriile de sale de televiziune, a aruncat pe piaţă epopeea unor aprigi luptători, evocînd suferinţele şi frămîntările tinerilor jihadişti ce sălăşluiesc in Regat deghizaţi in cetăţeni obişnuiţi; cu această producţie sîntem poftiţi intr-o excursie hilară prin sufrageriile şi mansardele teroriştilor şi urmărim glorioasele fapte de arme ale soldaţilor lui Allah dintr-o perspectivă casnică, colocvială.

septembrie 2010
inchiriez nickname genial si ieftin ca braga: 10.000 de parai pa luna

euNuke
Posts: 2987
Joined: Tue Jan 27, 2009 8:32 pm

Re: __proiect libertarian__

#11 Postby euNuke » Sun Feb 10, 2013 6:47 pm

me wrote:Despre intelectuali şi postintelectuali

S-a încetăţenit din păcate o definiţie falsă, o tratare stricto sensu forţată a intelectualului recent, o definiţie care restrînge aria de aplicare a termenului la profesiile intelectuale ce au mai mult sau mai puţin de-a face cu publicistica; astfel, au început să prolifereze şi să acapareze agora, adică spaţiul public rezervat odinioară polemicilor esenţialmente intelectuale şi culturale, meserii şi meseriaşi mai degrabă periferici in raport cu principalele curente filozofice şi spirituale precum şi paraleli cu activităţile şi ocupaţiile ce presupun ştiinţa, cunoaşterea. Am fost practic cuceriţi de meserii augmentate artificial in ochii publicului, iar în fruncea ţării s-au plasat numeroase şlehte de meşteri noi şi mari, de pildă editorialişti, moderatori, lideri/vectori de opinie, traducători/interpreţi de ştiri externe, activişti de mediu/pro-minorităţi/pro-culturi-mici-şi-medii şi reclamagii [un termen ce cuprinde atît fanfaronul urban ce reclamă întruna drepturi civile, cît şi publicitarul agitat, adică cel ce lucrează in publicitate şi pretinde un statut de vedetă rebelă artisticoidă].
Fiind atît de mulţi, zgomotoşi şi plini de tupeu nu le-a fost greu ca împreună să reuşească să producă această deviere de la norma lingvistică impunînd practic un nou sens intelectualului -un soi de parazit social sofisticat, nimbat de o pretinsă şi perpetuă revoltă faţă de autoritate, orice autoritate, inclusiv morală. Un parazit ce se prezintă întotdeauna sub titulatura pompoasă de voce a poporului, ca atare îndreptăţit la sinecura de care vorbeam mai devreme, plus mocheta roşie, fotoliu de pluş şi portavocea de rigoare, in studiouri sau pe saiturile fierbinţi ale unor ziare cu patroni dubioşi.
Desigur, nu întreaga branşa jurnalistică poate fi privită ca reprezentant al intelectualităţii uzurpatoare descrisă adineauri, nu, nici vorbă, de pildă un Patapievici este descris de PAGI -Plutonul Aspiranţilor la Glorie Intelectuală- ca un intelectual vîndut care laolaltă cu Pleşu şi Liiceanu formează grupul oamenilor lui Băsescu. Hilar, dar util pentru separarea apelor. Ştim ce fel de intelectual este acela ce emite şi susţine pînă in pînzele albe asemenea aserţiuni ce politizează complet discursul public împărţind dihotomic lumea culturală in oamenii lui Băse şi restul, inocenţii , in care, ce ridicol, plutonierii gîndirii se plasează singuri cu mare modestie. Ca atare, micii intelectuali de bibisiuri, huffuri, antene şi suprarealităţi pot fi incluşi in vechea categorie a intelectualilor de salon feudal cunoscuţi sub numele de bufoni, din moment ce discursul şi faptele lor publice nu relevă vreun efort de a produce inovaţii in materie culturală sau ştiinţifică. Ei nu ne spun nimic, nu contribuie cu nimic la mişcarea ideilor in vreo dezbatere, nu aduc nimic original pe scena artistică, deci sînt cu totul insignifianţi, efemeri şi uneori…distractivi.

Pe de altă parte, dacă tradiţionalele profesii intelectuale sînt privite cu un soi de straniu dezgust de către aceşti vectori pictaţi şi moţaţi, e posibil ca acest proces de coborîre in derizoriu să fi generat o mutaţie lentă in mentalul colectiv; această scindare în categoria socială a intelectualului este deja vizibilă cînd vine vorba de respectul cuvenit unor oameni ce au studiat şi muncit in condiţii nu prea prielnice pentru intelect. Au muncit ca la senectute să obţină numai înjurături şi flegme şi miştouri şi demonstraţii stupide de superioritate socială din partea unor nătărăi ce îşi imaginează că profesorii, doctorii, inginerii, informaticienii, arhitecţii sînt materiale de laborator, cobai ce există pe lume doar pentru observaţia unui savant ce decupează realităţi in laboratorul său numit redacţie.
Să ne amintim băşcălia şi caraghioslîcurile ce se ţineau aţă in emisiunile unui oarecare vector public, Gheorghe, la adresa inginerilor, sau bancurile şi anecdotele cu doctori şpăgari şi cu informaticieni obsedaţi sexual ce inundă cărările netului; nu-i o chestiune de inflamare faţă de un presupus tratament impropriu al acestor categorii sociale. Doctori ce primesc mită există destui, la fel şi informaticieni perverşi, e vorba de o subliniere a modului peiorativ in care aceşti intelectuali tradiţionali sînt prezenţi şi ilustraţi in imagistica populară, cu cîteva rare excepţii, ei rămîn pe dinafară… Fiind evacuaţi din agora intelectuală, nefiindu-le permisă nici măcar exprimarea opiniilor pe marginea acelor subiecte de interes profesional [specialiştii sînt chemaţi doar ca a cincea roată la căruţa ştirilor, nu au loc opinii, idei, prelegeri, şi in locul opiniilor unor medici practicanţi in materie de epidemii-pandemii avem gesticulaţia unor fantoşe sau vociferările alarmiste ale unor funcţionari guvernamentali], iar dezbaterea reală pe teme de sănătate a dispărut demult, aş putea spune că noi nu am avut niciodată dezbateri televizate pe teme de medicină, bioetică, asigurări de sănătate, servicii de profil. Aceeaşi stare de lucruri se poate constata in toate domeniile tradiţional populate şi definite de intelectuali -drept, politologie, sociologie, pedagogie, tehnologii contemporane, arte.
Din păcate, in ultimele 2 decenii s-a răspîndit şi împămîntenit şi o altă nefastă marotă: patalamaua ca semn de distincţie socială şi deopotrivă garanţie a succesului, pornind de la impresia falsă că diploma universitară conferă automat statutul de intelectual şi o poziţie in ierarhia socială, ba chiar şi un post călduţ..sau măcar un job corporatist. Au proliferat astfel sute de facultăţi de subsol şi instituţii pre-pseudo-post-universitare fantomatice care au scos absolvenţi pe bandă rulantă şi au contribuit din plin la nivelarea societală şi destrămarea prestigiului unor meserii şi, in final, chiar a imaginii intelectualităţii contemporane. Aceste facultăţi, private sau de stat, reprezintă rezervorul de cadre al unei potenţiale nomenclaturi, nişte zombilitici lăbărţaţi tot mai obscen pe sticlă in strofocarea lor de a ocupa canapelele şi minţile oamenilor.

septembrie 2010
inchiriez nickname genial si ieftin ca braga: 10.000 de parai pa luna

euNuke
Posts: 2987
Joined: Tue Jan 27, 2009 8:32 pm

Re: __proiect libertarian__

#12 Postby euNuke » Sun Feb 10, 2013 6:50 pm

Lovitură de serai la Bruxelles

Tocul-cui al proletariatului plesneşte nicovala reacţionarilor şi chiaburilor europeni.
Probabil nimeni nu se aştepta ca mototoala baroneasă Ashton, propulsată de Partidul Munictoresc Britanic in înalta funcţie de ministru afacerilor străine şi deopotrivă al securităţii europene, să-şi ia slujba in serios şi să bage Parlamentul în corzi şi Europa în buzunarul unei elite birocratice printr-un şir de manevre viclene, tergiversări, declaraţii mincinoase şi tăceri reprobabile.
Şefa ilegitimă a politicii externe europene a tratat cu un nemaipomenit dispreţ încercările disperate ale naţiunilor mici ale Uniunii de a-şi asigura posturile în noul Serviciu Diplomatic European. A amăgit şi minţit, a dus cu zăhărelul lobbyiştii din parlament şi a reuşit ca toate cele 30 de misiuni diplomatice să fie repartizate marilor puteri de încredere şi nomenklaturii belgiene.
Procesul de recrutare “se bazează pe merit, asigurându-se în acelaşi timp un echilibru adecvat din punct de vedere geografic”… cam aşa se exprima rezoluţia PE asupra organizării serviciului diplomatic, dar, in final, tovarăşa înnobilată Ashton a decis de capul ei, adică aleatoriu, şi împărţeala s-a făcut ca la primăria din Karacalbion:
[20 dintre ei fac parte din diplomaţii desemnaţi de cele mai puternice state de pe continent…Germania, Franţa [5 bucăţi], Spania [3], in mod bizar Irlanda cu 3 şi Polonia cu 2. ceilalţi 10 sînt eurobirocraţi, adică personal extras din veşnica nomenklatură belgiană.] Romania a rămas cu buza umflată. La fel şi Olanda, de pildă, şi ar putea părea paradoxal pentru cineva care nu cunoaşte situaţia politică de la Haga. Acolo puterea a fost cu chiu cu vai preluată de o coaliţe de dreapta care, iată, este pedepsită de această madam găinuşă a Europei. Principiul democratic al reprezentativităţii şi legitimizării prin alegeri libere este aplicat pe dos de Comisarii sovietizaţi precum Ashton sau Boarroso: eşti votat de popor şi ca atare respins de elita nomenklaturistă.
Pentru un pseudo-stat federal, cu un executiv -Comisia- depolitizat şi un preşedinte de faţadă al Europei -momîie lipsită de orice putere- este cel puţin bizar modul în care această tovarăşă a pus ţara la cale şi a încălecat politica Europei într-o sferă în care se presupune că atribuţiile comisiei ar fi trebuit să fie strict reprezentative şi oricum filtrate de Consiliu şi Parlament. De altfel ministra de externe nu este conform tratului ministru de externe, adică cel care decide asupra liiilor politicii şi securităţii externe, ci doar Înalt Reprezentant, deci un purtător de cuvînt şi impresii al politicilor stabilite în mod firesc de Consiliu, ]n urma consfătuirilor dintre şefii statelor membre. Printr-un joc mărunt de culise Ashton a forţat o remarbilă micro-lovitură de stat, o uzurpare lentă, pe şestache a puterii executive şi a celor mai importante servicii europene, intrate astfel in zodia cancerului sovietic – externele şi securitatea.

Să ne amintim cîteva elemente esenţiale din CV-ul tovarăşei Ashton:
-în anii 80 a fost contabila unui ONG ce lupta pentru pace şi dezarmare. Există suspuciuni că acest ONG a fost finanţat de Uniunea Sovietică, cel puţi aşa susţine Vladimir Bukovsky.
-tovarăşa Ashton este suspectă şi de ascunderea filiaţiei sale cu Partidul Comunist al UK.
-după aventura antinucleară, în cadrul Campaign for Nuclear Disarmament Cathy ajunge in sînul protector al Partidului Muncitoresc, de unde este iute implantată în sistemul bugetar, ca funcţionară sinecuristă în Casa de Asigurări Medicale a statului.
-tovarăşa Găinuşă de la externe este o bună amică a frăţiorilor hamasişti, cu două vizite la activ în Gaza într-un singur an, fără niciun mandat din partea Consiliului sau a naţiunilor europene.
-este de asemenea adepta măsurilor drastice dictate statelor democratice precum Israelul, aflate într-un conflict aşa-zis zonal cu partide şi grupări islamofasciste precum Hamas.. Iată cum îşi aruncă în public, fără nicio jenă, concepţiile imunde de gospodină comunistă: Gaza’s misery does not make Israel safer – Peace is impossible until the blockade is lifted
Cred că ar trebui să i se ceară insistent demisia acestui agent de influenţă al Rusiei. Este stringent ca Europa să-şi onoreze această importantă funcţie cu o personalitate incontestabilă, fie din cercurile diplomatice, fie din sferele academice occidentale, o persoană educată, echilibrată, consacrată într-un domeniu conex, ireproşabilă din punct de vedere moral.
inchiriez nickname genial si ieftin ca braga: 10.000 de parai pa luna

euNuke
Posts: 2987
Joined: Tue Jan 27, 2009 8:32 pm

Re: __proiect libertarian__

#13 Postby euNuke » Sun Feb 10, 2013 6:52 pm

Despre aliaţii toxici

“Nu înţeleg de ce, pentru a ne opune unui rău, trebuie să îmbrăţişăm necondiţionat nişte aliaţi toxici.”

Despre asta este vorba aici. Despre ură şi delir verbal orientate împotriva unor oameni politici aflaţi evident în tabăra dreptei. Totul nejustificat de nicio acţiune sau faptă rea a persoanelor atacate. Desigur Sarah Palin este un personaj criticabil, cu multe hibe, lacune şi gafe la activ, dar dispreţul suveran afişat maniacal la adresa ei nu ajută în niciun fel dreapta, din contră, distruge una din ideile sale formatoare, anume faptul că politica nu este apanajul unor elite specializate şi că în rîndul reprezentanţilor din parlamente îşi pot găsi locul şi oameni obişnuiţi cu o gîndire robustă conservatoare ce se bucură de încrederea unui electorat format pe afinităţi şi valori comune şi nu pe afirmarea mesianică a liderilor politici. Se uită prea des faptul că reprezentarea democratică este un mandat civil, ca atare cei ce ajung în funcţii de congresmeni sau guvernatori în US poartă permanent o responsabilitate politică, nu intelectuală, faţă de cetăţenii care i-au ales şi i-au delegat să legifereze sau administreze un anume domeniu al statului. Ca atare, Palin s-a achitat în timpul mandatului său de sarcina de a gospodări Alaska şi nu mi se pare că intra în atribuţiile sale cizelarea discursului public, învăţarea strategiilor de retorică sau buchisirea politologiei.
Critica focalizată pe personaje precum Palin denotă o lipsă de solidaritate cu dreapta politică americană, iar în unele cazuri un misoginism structural, o frustrare tipic masculină faţă de ascensiunea femeilor în prim-planul politicii. Campaniile antipalin sînt înrudite prin sentimentele ignobile care le inspiră şi pe care le colportează cu băşcălia colectivă la adresa Elenei Udrea din presa băştinaşă. Dezvăluirile aiuritoare şi mincinoase ale unui trecut reinventat, batjocura originilor etnice sau religioase, vehicularea unor speculaţii şi acuzaţii de conspiraţie şi finanţare dubioasă, istericalele antifemeieşti, altercaţiile fluide şi imunde, lipsa oricărei cumpătări şi reţineri în priponirea la stîlpul infamiei a unor personalităţi de dreapta, politice sau intelectuale, în mod singur înlătură orice şansă ca autorii acestor campanii să mai fie agreaţi de bisericuţele dreptei ca parteneri de dialog. Cînd ajungem să fim numiţi netrebnici de către nişte oameni care se pretind de dreapta cred că orice discuţie trebuie să înceteze. Aceşti histrioni obsedaţi de dimensiunea personalităţii lor nu au nicio ideologie, îşi iubesc independenţa şi o interpretează ca autonomie de gîndire deşi este o formă de relativism absolut, şi ca atare se vor segrega permanent în orice comunitate nefiind capabili de solidarizare, loialitate, decenţă, toleranţă faţă de cei ce au opinii şi convingeri tari, sau care voiesc a căuta un numitor comun şi a apăra de pe o platformă politică un set de valori comune.
Concertul infernal al acestor artişti ai cuvîntului nu este altceva decît un bruiaj masiv al dreptei. E musai ca într-un mod delicat să fie izolaţi în peisaj, iar reprezentaţiile lor să fie primite ca orice spectacol teatral şi nimic mai mult. Contribuţia lor la coagularea dreptei şi la construcţia migăloasă a unei alianţe durabile între conservatori şi libertarieni este aşadar nulă, dacă nu chiar negativă din moment ce acum se acuză în ansamblu mişcărea TeaParty, se insistă asupra unor racile colective de care s-ar face vinovaţi toţi membri acestor asociaţii civico-politice, iar etichetele de rasism, xonofobie şi extremism au fost iarăşi scoase din sertarele propagandei. chiar dacă cei ce folosesc cu mare uşurinţă epitele infamante nu sînt stîngişti veritabili ei, tinerii intelectuali independenţi, se alătură corului mai mare al socialiştilor şi asftel ajung să contribuie la realizarea scopurilor politice ale acestora transformîndu-se cu sau fără voie în instrumentele lor.
Inconştienţa politică nu este o scuză, relativismul nici atît. Dacă ar fi adepţii unui relativism ingenuu nu ar putea căpăta vehemenţa actuală a discursului public, dar par mai degrabă vocile unui pragmatism progresist care contrastează foarte puternic cu pretenţiile lor ontologice. Se conving că epitetele aruncate fără sfială reprezintă adevărul gol-goluţ, că indivizii ce se asociază politic în America sînt chiar rasişti, extremişti, habotnici, ţărănoi şi mitocani inculţi ce habar n-au de politică şi atunci încep să creadă că este de datoria lor să lupte împotriva acestora, ca atare aderă incoştient la cauză, la o cauză pe care cu cîţiva ani în urmă o dispreţuiau din suflet. Acum practică înfierarea duşmanului de clasă, ba chiar au preluat pe nesimţite dialectica marxistă cu tot cu terminologia învechită, limitată a claselor sociale. Au preluat şi tematica stalinistă a rasismului, ba chiar şi marota imperialismului şi obscurantismului religios, şi iată-i acum, aidoma cetelor de juni intelectuali neliniştiţi ce ardeau de nerăbdare şi visau în secret la marea campanie de eradicare a fascismului în plan global. Mulţi dintre ei chiar au plecat în expediţie…în Spania…au murit acolo pentru o cauză complet străină de ei dar nobilă, înălţătoare şi erau convinşi că o fac pentru binele spaniolilor.
inchiriez nickname genial si ieftin ca braga: 10.000 de parai pa luna

euNuke
Posts: 2987
Joined: Tue Jan 27, 2009 8:32 pm

Re: __proiect libertarian__

#14 Postby euNuke » Sat Feb 23, 2013 10:51 pm

Cum a dispărut in ceaţă 'răul cel mai mic'

Raţionamentul din spatele alegerii celui mai mic rău era funcţional prin 2008-2009. Opţiunea “răul cel mai mic” era incă valabilă pe atunci. Între timp PDL a avut ocazia să-şi dea măsura propriei capacităţi de a guverna şi de a demonstra electoratului că este o veritabilă forţă de dreapta. Nu numai că şi-au încălcat promisiunile -asta-i o chestiune minoră căci ştim cu toţi ce populisme presară discursul de campanie electorală- ci au reuşit performanţa unei totale deraieri in socialism. PDL a guvernat in cele din urmă, chiar in plină criză, fix cu aceleaşi idei şi măsuri ca şi PSD, ba chiar ultimul său executiv a derapat uluitor in direcţia naţional-comunismului prin tentativa de a renaţionaliza in proporţie de 85 % averile naţionalizate de bolşevici şi câştigate de proprietari in instanţe precum şi prin relansarea de către ministrul agriculturii a tezelor cooperatiste. Agresiunile ulterioare ale USL la adresa statului de drept nu acoperă răul săvârşit de guvernele pedeliste.

Răul a fost produs de politicile economice şi de fiscalitatea tot mai agresivă a statului. In plină şi evidentă prăbuşire a unor pieţe locale, guvernele PDL au mărit cheltuielile bugetare creînd o povară in plus pe capul firmelor deja afectate de criză, deci austeritatea a fost un fals, aşa cum arătam şi mai sus: pentru căţeii din mediul privat obligaţi de socialiştii pedelişti să strângă cureaua şi pentru cei mai amărâţi iobagi de pe plantaţiile statului, recte profesori şi doctori.

Guvernele PDL, in loc să privatizeze rapid sănătatea, au tăiat precipitat din activele funcţionale: în loc să vândă spitalele relaxînd temporar condiţiile de autorizare a funcţionării, le-au închis, condamnînd astfel acele active la devalorizare prin degradarea lentă a imobilelor. Păi exact aşa au procedat şi guvernele Văcăroiu şi Ciorbea cu turismul, mineritul şi o grămadă de industrii: au închis tot ce-au putut ca să scape bugetul de o cheltuială. Pe considerentul că dacă ei, minunaţii birocraţi ai statului, nu au fost capabili să rentabilizeze acele entităţi economice atunci nimeni nu ar fi in stare să reuşească. “Mai bine să moară de mâna noastră decât să se bucure cineva de ele şi să demonstreze că administraţia statului e formată din imbecili!” – aşa gândesc politrucii socialişti.

La fel au tratat toate ramurile economiei. Sau, pardon, despre unele ramuri nici măcar nu vor să conceapă că-s parte din economie. De pildă, educaţia. De învăţământ s-au ţinut şi se ţin cu dinţii că, deh, e principalul instrument de stricare a minţilor şi de legare de glie prin insuflarea falsului patriotism şi falsei credinţe. Aşa-zisa reformă funeriană a lăsat in urmă doar un tipic instrument al represiuni statale: camerele de filmat. Normal pentru nişte politruci socialişti care-i tratează pe copii ca pe nişte deţinuţi iar pe profesori ca pe nişte gardieni. In loc de privatizare şi desfiinţare a universităţilor de stat in proporţie de cel puţin 90%, guvernele PDL au mărit bugetul pentru anumite sectoare in detrimentul altora ca să augmenteze discordia şi tensiunile din breasla dascălilor. In loc să avem o piaţă liberă a serviciilor de educaţie, mai ales in zona superioară, avem mamuţi energofagi in stare de faliment care produc in neştire fără nicio legătură cu cererea existentă pe piaţa forţelor de muncă. Numărul de locuri in universităţi este in continuare o decizie de tip birocratic ce rezultă din negocierile interne din aparatul de stat, intre ministere, sindicate, directorate. De pildă facultăţile de teologie oferă in prezent aproximativ 11.ooo de absolvenţi pe an. Deci PDL ne-a obligat să finanţăm un sector care in acest ritm va ajunge in vreo 2 decenii la 400.000 de oameni la o populaţie de sub 20 de milioane [38 de generaţii x11.000]. Adică 1 ‘teolog’ la 50 de români.

Dar socialismul guvernelor PDL este cel mai vizibil in modul in care au tratat pieţele de asigurări. Cele 2 mari sectoare -asigurările de pensie şi cele de sănătate- au fost in continuare supuse monopolului etatist, fondurile menţinute in proprietatea unor agenţii statale, controlul, supravegherea şi reglementarea aşijderea. Atâta timp cât un guvern promovează universalitatea şi obligativitatea asigurărilor putem ştii cu siguranţă că oamenii care-l compun sunt socialişti. Socializarea riscurilor ţine de esenţa socialismului modern, pretins democratic. In PDL a existat un nucleu cu idei reformiste, dar acesta a fost rapid eliminat din peisaj, iar asigurările au rămas in continuare sub patronajul statului. PDL a eşuat astfel definitiv in tentativa de rupere de trecutul său socialist [să nu uităm de unde a plecat PD abia in 2005: din Internaţională]

PDL NU [mai] poate fi considerat răul cel mai mic, este la fel de rău ca şi PSD, şi oamenii săi sunt plămădiţi din acelaşi material ideologic ca şi fruntaşii socialişti din anii 50. Inclusiv cei tineri, care astăzi, când economia noastră e la pământ, susţin in continuare [din opoziţie!] creşterea aberantă a cheltuielilor statului in beneficiul unei clientele oarecare…cum ar fi Biserica. Deci ideea că prin votul oferit PDL alegem răul cel mai mic şi propulsăm in Parlament o concurenţă la monstruoasa coaliţie USL este reminiscenţa unui sentiment de loialitate falsă. De ce falsă: pentru că alegătorul NU trebuie să fie şi să se simtă loial până-n pânzele albe partidului pe care-l votează, ci viceversa. Este absurd ca un cetăţean să simtă ţinut de votul său atâta timp cât cei mai se seamă membri ai Partidelor au demonstrat o apetenţă ieşită din comun pentru traseismul politic. Electoratul de dreapta a votat in disperare partide ce se proclamau de dreapta şi de fiecare dată a fost înşelat. Acest electorat nu s-a schimbat, ba chiar a crescut. Şi totuşi de fiecare dată marile Partide guvernamentale nu au avut curajul să facă pasul decisiv către capitalism pentru a-şi împlini menirea asumată şi a-şi respecta mandatul încredinţat de cetăţeni, ci din contră, au sfârşit prin a se reîntoarce la matca socialistă. Iată de ce regimul actual nu mai poate fi considerat o democraţie veritabilă, ci un oligopol etatist întreţinut de cartelul partidelor socialiste ce se hr[nesc exclusiv din bugetul public. Oligopolul rezistă pentru că a creat puternice fortificaţii legale in jurul Parlamentului captiv -de pildă pragul de 5% şi minimul de 25.000 de membri din 18 judeţe pentru înfiinţarea unui partid. Oligopolul este apărat şi de cea mai mare parte a presei şi societăţii pretins civile. Toţi aceşti ‘lideri de opinie’ au fost mercenarizaţi şi tot ei sunt marii perdanţi in procesul de democratizare şi liberalizare, dar incă nu o conştientizează. De-a lungul celor 2 decenii de democraţie şchioapă, partidele şi mişcările noi sau reformiste au fost supuse din start embargoului mediatic, iar când au penetrat totuşi barierele au fost luaţi in primire de meseriaşii specializaţi in execuţi. PAC, PNŢ şi URR -dacă vă aduceţi aminte de acest partid energic- au ilustrat pe deplin acest fenomen. Din fericire astăzi există un instrument mediatic extraordinar, ce scapă deocamdată controlului etatist al oligopolului: internetul. La următoarele alegeri vom avea nu unul, ci cel puţin 3 partide proaspete de dreapta. Binenţeles, dacă rămâne România pe picioare până atunci. Pentru că sunt 3 mari segmente ale electoratului de dreapta fără reprezentare in Parlament:
1. Grupul oamenilor de afaceri urbani, incluzînd liber-profesioniştii precum avocaţi, doctori, notari, arhitecţi, profesori etc.
2. Segmentul dominant din agricultură, format din fermieri mici şi mijlocii: desprins artificial de mediul privat urban, acest grup a fost agresat permanent de guvernele socialiste de după 89 şi astăzi, când dă semne de trezire, este ameninţat violent de satrapii socialişti. De unde şi oportunitatea unei Mişcări Agrare Anti-biruri, aliată cu cele deja constituite in oraşele mari.
3. Cele 3 milioane de români aflaţi la muncă in Occident, din care mare parte incă se arată interesaţi de situaţia din ţară şi care, in eventualitatera agravării crizei in Europa, s-ar putea să fie forţaţi să se întoarcă.

La aceste categorii ce ţin de clasa mijlocie tradiţională se adaugă forţele armate, magistraţii şi bugetarii cei mai educaţi sătui de corupţia, anomia, lipsa de viziune şi de patriotism a întregii clase politice actuale. Sunt destul de sigur că Armata e cu noi! Cea mai mare parte a Armatei este convertită la valorile occidentale şi totodată naţionalistă, este pro-democraţie şi pro-capitalism şi in acelaşi timp sufocată de propria neputinţă de a se implica in politică şi de a schimba ceva.

Ca atare, electoratul de stânga veritabil este astăzi o minoritate, atras la vot cu felurite vicleşuguri, iar sfârşitul socialiştilor este tot mai aproape. Românii au redescoperit propriul simţ al proprietăţii şi abia de acum începe lupta pentru apărarea ordinii private şi a libertăţilor noastre.


februarie 2013
inchiriez nickname genial si ieftin ca braga: 10.000 de parai pa luna

euNuke
Posts: 2987
Joined: Tue Jan 27, 2009 8:32 pm

Re: __proiect libertarian__

#15 Postby euNuke » Wed Feb 27, 2013 12:45 am

decăderea morală a telectualui public, de data asta a unuia de dreapta.
me wrote:Domnule Aligica, sper să nu vă fie cu bănat, dar afişaţi in ‘exerciţiul’ dumneavoastră mediatic o naivitate înduioşătoare şi tocmai această calitate a discursului mă determină să vă ofer acest comentariu. Poate această naivitate este căutată, nu zic, dar câteodată disimularea alambicată se întoarce şi loveşte ca un bumerang mult-prea-şturlubaticul autor.

Modul maniheist in care trataţi relaţia cetăţeanului/instituţiilor cu statul, precum şi a statului cu forţele politice internaţionale nu elucidează nimic şi nici efectul de persuadare sperat nu reuşeşte să-l atingă. Din contră, îndeamnă cititorul, intr-o notă prea transparentă, să aleagă “tabăra”, divulgînd astfel temerea dumneavoastră legată de schimbarea de optică politică a cetăţenilor români. Iată din cine este compusă tabăra in care ne invitaţi să intrăm:

“Mai sunt doar cativa stalpi de sustinere care mai tin edificiul inca in aer. Am destule indicii profesionale ca serviciile sunt la ora asta unul dintre acesti stalpi.”
şi
“Acum, serviciile au pacate, sunt imperfecte ca si societatea din care se trag dar pare destul de evident ca cel putin o mare parte a lor sunt de partea buna a lucrurilor: NATO, UE, nu Cartelul rusofil si asociatii.”

Deci Servicii Secrete + NATO + UE + DPA.

Acum, dacă e să analizăm la rece poziţia entităţilor enumerat, situarea lor de parte ‘binelui’ parcă nu mai este atât de clară, ci din contră.

1. Să începem cu DPA. Entitatea politică DPA susţine că este OK ca un publicist să fie in acelaşi timp şi ofiţer al unui serviciu secret, cu condiţia ca acel serviciu secret să fie de partea Binelui. Dar un serviciu secret nu are o poziţie publică transparentă in materie de politică şi morală, că d-aia e secret, ca să-şi ţină pentru sine opţiunea etică in raport cu confruntările politice inerente într-o democraţie. Entitatea DPA nu indică niciun scrupul legat de incompatibilităţile ce ţin de dreptul muncii, adică referitor la cele 2 contracte ce curg in acelaşi timp, unul cu patron privat şi unul cu angajator public, cu structură ierarhică şi militarizată [sau nu, că fiind secret noi nu avem cum să ştim]. Chestiunile legate de etica afacerilor sunt aşadar vârâte într-o paranteză. Desigur, aşa o cere interesul naţional şi siguranţa! Să trecem peste, e o chestiune minoră, strict personală.

2. Asupra Entităţii UE, o adevărată cheie de boltă a discursurilor eurofile. Din păcate pentru domniile lor, Uniunea Europeana arată ca o o cooperativa supra-statala ["interguvernamentala"], non-federativa, integristă la un nivel ideologic şi non-democratica, ce manifestă tot mai frecvent puseuri socialiste. Dar nu asta ar fi marea problemă, ci incapacitatea acestei structuri de a-şi defini personalitatea juridică şi implicit de a-şi contura o identitate politică distinctă in politica internaţională. Cel mai elocvent exemplu de comportament amoral dpdv al politicii externe este chiar poziţia contradictorie, ambiguă, apatică a UE pe piaţa energetică, in special faţă de ceea ce dumneavoastră numiţi cartelul rusesc. In ultimii ani acest Cartel a desfăşurat o impresionantă forţă de lobby care a reuşit cu succes să asigure o poziţie de non-combat a Comisiei faţă de expansiunea industrială extraordinară a Rusiei putiniste, ilustrată de cele 2 gigantice tentacule, Nord Stream -bifat şi South Stream-in executare. Cum putem concilia cu sublimul Bine această cedare masivă de autoritate, putere şi reprezentativitate a Centralei UE in contextul in care câteva din statele UE iniţiaseră câteva proiecte concurente cu cele dezvoltate de Gazprom? De ce Comisia nu a susţinut activ Nabucco dacă într-adevăr reprezintă interesele cetăţenilor europeni şi nu ale cartelului rusesc? De ce Comisia a permis Gazprom să achiziţioneze hălci din industria de profil a Europei fără să activeze competenţele sale de supraveghere a concurenţei ce-i permiteau blocarea tranzacţiilor cu firmele germane şi italiene?

3. Despre Serviciile Secrete. Din păcate eu, ca simplu cetăţean, nu am niciun indiciu asupra orientării politice şi ideologice a majorităţii angajaţilor acestor organe ale statului. Nu ştiu dacă ofiţerii sunt pro-occidentali, iar secretarele pro-cartel sau viceversa. Nu ştiu nimic despre anumite părţi cu anumite opinii sau despre anumite servicii şi coloratura lor politică. Da, serviciile sunt nişte stâlpi instituţionali care pot fi pozitivi in evoluţia unui stat, dar nu cred că de ele depinde supravieţuirea democraţiei şi a statului de drept. Istoria ne spune altceva. Din păcate actualul joc mediatic se înscrie in aceeaşi tactică a perdelei de fum cu care ne-au obişnuit de câte ori aveau noi pretenţii. Fiind stâlpi ai statului socialist democratic, dar lipsiţi de putere politică efectivă, aceşti bravi agenţi secreţi încep a se angaja in lupta subterană dintre entităţile bugetare ale statului, dându-şi la gioale tot mai dihai pentru că deh…sfârşitul celui de-al doilea regim socialist este tot mai aproape, iar ciolanul tot mai subţire. Iar acel ciolan trebuie împărţit la prea multe guri: armată, poliţie, justiţie, sindicate, clientelă, aparat administrativ, triburile de zombi, bor, etc. Aşa se explică gâlceava recentă. E goana după bani din centrifuga bugetului public, iară nu glorioasa luptă dintre forţele Binelui şi Imperiul Satanei.

http://www.contributors.ro/fara-categor ... ent-126878
inchiriez nickname genial si ieftin ca braga: 10.000 de parai pa luna

euNuke
Posts: 2987
Joined: Tue Jan 27, 2009 8:32 pm

Re: __proiect libertarian__

#16 Postby euNuke » Mon May 19, 2014 9:29 am

asupra regimului constitutional european
me wrote:de ce zic eu ca opinia publica este hranita cu fictiune in ceea ce priveste [raporturile dintre] institutiile UE? Iata argumentul textual preluat chiar din TUE [referitor la PE, institutie pe care dumneata o consideri ca fiind democratica si element-cheie ce confera legitimitate UE]:

ARTICOLUL I-26(2) Actele legislative ale Uniunii pot fi adoptate numai la propunerea Comisiei, cu exceptia cazului în care Constitutia prevede altfel. Celelalte acte se adopta la propunerea Comisiei, în cazul în care Constitutia prevede acest lucru.

In virtutea acestei prevederi, PE se califica drept anexa a Comisiei, un fel de Mare Adunare Nationala pe nou, cu rolul de a ridica mana cand i se cere. Este la fel de democratica ca orice plenara sovietica unde membri erau si ei alesi, dintr’un lot pre-selectat de sus. Parlamentul nu este acea putere legislativa a viitorului stat federal consfiintita ca atare de Constitutie [=TUE], ci doar un forum cu amprenta oficiala, loc de scandaluri si infierari publice ale unor personaje inconvenabile. Atributiile sale sunt strict simbolice: isi da votul de incredere si avizul consultativ pe diverse chestiuni unde nu prea are de ales. Cel mai important aspect: Parlamentul European nu a functionat niciodata ca Adunare Constituanta, asta spune destul de mult despre legitimitatea si caracterul democratic al adoptarii TUE si al institutiilor create de tratate.

Controlul de care vorbesti tu nu exista in realitate ca instrument direct de supraveghere a activitatii Comisiei, in fapt Comisia Santer, singura investigata in urma unui Audit Independent cerut in Parlament, a cazut NU ca urmare a descoperirilor facute de anchetatori [repet: nu parlamentarii au desfasurat direct audierile], ci, aiuritor, din pricina unui dentist, camaradul madamei Cresson, care fusese introdus pe sest in organigrama Comisariatului desi n’avea nici in clin nici in maneca cu ce se intampla acolo; ca urmare a acuzatiilor formulate in Raportul produs de auditori, Franta si Spania au refuzat sa’si retraga comisarii corupti insa in PE si’au retras sprijinul acordat Comisiei fortandu’l pe Santer sa’si dea demisia tragand dupa sine caderea in bloc. Cel mai corupt comisar din Comisia Santer, socialistul spaniol Manuel Marin, a devenit, culmea nesimtirii, urmatorul Presedinte [interimar] al Comisiei. In consecinta, Controlul este doar o parghie politica care, pura intamplare, a condus la urmari institutionale si politice ce au defavorizat dreapta europeana [Santer, de pilda, este catolic membru de marca al CSV, un partid de centru-dreapta din coalitia popularilor]. Niciun comisar nu a fost anchetat penal si cu exceptia cucoanei Cresson, nimeni nu a fost sanctionat, nici macar administrativ, nici macar o mustrare ceva, o retragere a drepturilor la pensie sau extragere de masea plombata abuziv pe banii contribuabililor europeni.

La capitolul ‘suveranitate’ sunt la fel de putin ingrijorat ca si tine. Nu ma deranjeaza ca va trebui sa cedam din scumpa noastra suveranitate, deja am facut asta cu ultima modificare a Constitutiei, s’apoi e firesc ca intr’un stat federal sa existe o sfera a legii federale si una a legii locale/nationale precum si o delegare a dreptului de decizie in ceea ce priveste politica externa si de aparare; problema este doar una de a distinge foarte clar intre cele 2 tipuri de norme si cu parere de rau, trebuie sa remarc ca TUE nu reuseste acest lucru [nici Curtea Constitutionala a Germaniei nu a fost multumita de modul in care TUE trateaza chestiunea raporturilor dintre dreptul federal european si cel federal german].

vezi continuarea aici
http://inliniedreapta.net/tratatul-de-l ... ow-motion/
inchiriez nickname genial si ieftin ca braga: 10.000 de parai pa luna

euNuke
Posts: 2987
Joined: Tue Jan 27, 2009 8:32 pm

Re: __proiect libertarian__

#17 Postby euNuke » Mon May 19, 2014 9:32 am

tot despre ue
me wrote:1. Unul din principiile fundamentale ale democratiilor constitutionale este separarea puterilor in stat si reglementarea in plan constitutional a acestei separari si a raporturilor ce se stabilesc in timpul procesului normativ intre puterile statului. La aceasta impartire Parlamentul de tip democratic primeste, in general, rolul de prim solist in orchestrarea procesului legislativ, cu alte cuvinte este principalul initiator de legi ; asta nu inseamna ca intr’un regim democratic Parlamentul ar fi unicul detinator al acestui ‘drept’ fundamental, nici vorba, de obicei imparte aceasta functiune cu Executivul [de pilda, in republicile prezidentiale] sau cu cetatenii [democratii plebiscitare unde referendumul este practicat pe scara larga]; s’acum, foarte important: nicio democratie constitutionala europeana nu se intemeiaza pe o limitare drastica a initiativei legislative in dauna propriului Parlament, in fapt nu exista nicio Constitutie a vreunui stat democratic [european sau de pe aiurea] care sa contina un articol identic, asemanator sau care sa produca efecte similare situatiei generate de art. I-26 din TUE; desigur, credeam ca esti in masura sa cunosti acest aspect, repet: greseala mea ca nu am precizat de la inceput generalitatea si aplicabilitatea acestui principiu de drept constitutional; dar, mai mult, exista constitutii ale unor state totalitatare care prevad o paradoxala augmentare a rolului Parlamentului in raport cu Executivul, iar aceste prevederi, imi pare rau ca trebuie s’o spun, confera o potentialitate si dimensiune democratica guvernarii intr’o masura mai mare decat rezida din articolul TUE citat de mine; iata despre ce este vorba: constitutia sovietica din 1977 ['constitutia Brejnev'] in articolul 108 stabileste o competenta generala de reglementare in sarcina Sovietului Suprem definit ca principala autoritate legislativa, iar articolul 113 confera dreptul de initiativa unui numar de institutii incomparabil cu cel oferit de TUE, anume 1[unu] – Comisiaratul Eehuropean Mai Mult Decat Suprem. Din acest punct de vedere, al caracterului democratic al procesului legislativ, URSS apare ca un stat federal mult mai democratic decat viitoarea UE, nici nu suporta comparatia. Jenant, zic io. Dar poate nu toata lumea are rabdare sa compare dreptul sovietic, cu cel francez, cu cel neaos si cu cel viitor european [http://www.departments.bucknell.edu/russian/const/77cons05.html]

referinte si utile:
Art 39 din Constitutia Frantei: “Initiativa legislativa apartine atat Primului-ministru, cat si membrilor Parlamentului”

Art 74 din Constitutia Romaniei: “Initiativa legislativa apartine, dupa caz, Guvernului, deputatilor, senatorilor sau unui numar de cel putin 100.000 de cetateni cu drept de vot. Cetatenii care isi manifesta dreptul la initiativa legislativa trebuie sa provina din cel putin un sfert din judetele tarii, iar in fiecare din aceste judete, respectiv in municipiul Bucuresti, trebuie sa fie inregistrate cel putin 5.000 de semnaturi in sprijinul acestei initiative.”

Art 113 din Constitutia URSS din 1977 [ultima a statului sovietic]: “The right to initiate legislation in the Supreme Soviet of the USSR is vested in the Soviet of the Union and the Soviet of Nationalities, the Presidium of the Supreme Soviet of the USSR, the Council of Ministers of the USSR, Union Republics through their highest bodies of state authority, commissions of the Supreme Soviet of the USSR and standing commissions of its chambers, Deputies of the Supreme Soviet of the USSR, the Supreme Court of the USSR, and the Procurator-General of the USSR.”

http://inliniedreapta.net/tratatul-de-l ... ow-motion/
inchiriez nickname genial si ieftin ca braga: 10.000 de parai pa luna

euNuke
Posts: 2987
Joined: Tue Jan 27, 2009 8:32 pm

Re: __proiect libertarian__

#18 Postby euNuke » Sat Aug 23, 2014 10:41 am

Desigur, toate explicaţiile oferite de comentatori -incompetenţă, prostie, incapacitatea guvernanţilor de a frauda fondurile europene, frica de controalele OLAF, intenţiile politrucilor de a conserva un electorat captiv- sunt valabile, dar insuficiente pentru că nu reuşesc să elucideze acest fenomen bizar, al stopării investiţiilor publice in transporturi chiar in pragul alegerilor. Dar, in afara celor menţionate -elemente general valabile, ce nu se leagă strict de domeniul transporturilor căci sunt prezente şi in alte sfere ale economiei publice şi totuşi acolo lucrurile se mişcă oleacă mai bine- mai este ceva. E musai să mai fie ceva şi, chiar dacă o să sune ca o teorie a conspiraţiei, mă incumet să lansez eu ipoteza [pe care de altfel am mai sugerat-o pe contributors].

Toţi observatorii pleacă de la premisa că aceşti politicieni -murdari, corupţi, incompetenţi- ar fi totuşi politicieni, reprezentanţi ai poporului. Eu zic că sunt reprezentanţii celui mai important cartel din România.

După 90, când la conducere au inceput să se aşeze apele, oamenii care au pus mâna pe pârghiile de putere au purces la impărţirea sectoarelor economiei, a nu se uita -predominant de stat. Mentalitatea acestor indivizi era formată in comunism, educaţia lor in ceea ce priveşte economia de piaţă era zero. Şi să fi vrut să construiască o economie veritabilă de piaţă nu ar fi putut, nu îi lăsau propriile limite şi invăţături ale tinereţii. Care tinereţe nu era revoluţionară sau marxistă cum ne-am imaginat cu toţii pornind de la tătucul lor ion ilici iliescu, ci socialist-feudală. Toate regimurile comuniste, odată conturate, avansează către un neofeudalism in care conducerea unor sectoare este incredinţată unor ştabi ce se transformă cu timpul in mari feudali de tip arendaşi ai domeniului public. In opinia mea chiar şi revoluţia a fost o răzmeriţă impulsionată de aceşti neofeudali sătui să împartă prada cu statul şi să lase acestuia partea leului. Ca atare, nu-i de mirare că aceşti politruci cu mentalităţi feudale au construit in ultimii 25 de ani o economie de tranzit de tip medieval.

In acest tip de economie calitatea drumurilor efectiv nu contează pentru cartelul ce s-a instăpânit pe pieţele conexe tranzitului. Din contră, cu cât mai prost şi mai intortocheat drumul cu atât mai mari profiturile cartelului. Asta pe termen scurt, dar membri cartelului nu prea sunt capabili să gândească in perspectivă. Binenţeles că pe termen lung numărul celor dornici să tranziteze moşia cartelului va scădea şi profiturile vor dispărea. Deocamdată insă cartelul e in câştig.

Pieţele conexe tranzitului sunt următoarele:
1. Vămile. aici au pierdut mult după aderarea la Uniune, dar s-au redresat cu ajutorul marii porţi maritime pe unde trec mare parte din marfa de contrabandă ce intră in Europa.
2. Comerţul ce are drept obiect bunurile tranzacţionate in economia neagră, adică produse de lux, produse accizate puternic de statele uniunii, bunuri rare sau protejate expres de legi,
inchiriez nickname genial si ieftin ca braga: 10.000 de parai pa luna

euNuke
Posts: 2987
Joined: Tue Jan 27, 2009 8:32 pm

Re: __proiect libertarian__

#19 Postby euNuke » Sun Nov 12, 2017 2:13 pm

1. Despre discriminare.

Se înțelege din [rahatul papagalilor CoPo] că ar fi ceva negativ, un fenomen bizar deopotrivă "emoțional și logic", nazist și comunist. În fapt, discriminarea este un atribut al lui homo sapiens. Nu poți să fii om rațional fără să discriminezi. Iar pentru asta trebuie să aflați definițiile limbilor tari ale momentului adică definițiile culturii care le'a produs:

@ Webster. descrie astfel sensul comun primar al noțiunii : (a) "the act of making or perceiving a différence :the act of discriminating"; și oferă un sens special al termenului atunci când este utilizat în psihologie: (b) "the process by which two stimuli differing în some aspect are responded to differently".

@ Larousse dă prima definiție comună astfel: "Action de séparer, de distinguer deux ou plusieurs êtres ou choses à partir de certains critères ou caractères distinctifs ; distinction"

Ambele limbi tari indică sursa latină a acestui termen: verbul 'discrīminō, discrīmināre' care înseamnă 'a distinge'.

Ca atare termenul indică atât la origine, cât și în limbajul comun un proces mental caracteristic speciei umane. Prin urmare a fi mândru de extirparea 'organului' responsabil cu discriminarea este pur și simplu absurd. Nu este nimic rațional, nimic logic în acțiunea asumată de autocenzurare și blocare a unei operațiuni mentale atât de firești precum discriminarea; și este imposibil să oprești în lăuntrul tău discriminarea: nimeni nu a reușit încă să trateze în plan mental în același mod un copil și un adult, o femeie și un bărbat, un alb, un negru și un galben.

Ceea ce este rău în discriminare are legătură exclusiv cu sensul secundar, contemporan al termenului -și redau definiția Webster:
"a :the act, practice, or an instance of discriminating categorically rather than individually
b :prejudiced or prejudicial outlook, action, or treatment racial discrimination"

Ca atare discriminarea negativă are legătură nu cu indivizii, ci cu instituțiile statelor. Este discriminarea un element ideologic al nazismului sau comunismului? Păi nu, căci, dacă e să ne cufundăm oleacă în istorie, descoperim că: 1] toate statele cunoscute din antichititate încoa practicau o formă sau alta de discriminare instituțională 2]nici măcar Grecia lui Pericle -cea idealizată de libertini- nu recunoștea vreo formă legală de mariaj homosexual; ca atare discriminarea negativă este o constantă a istoriei statalității. Câteodată discriminarea era benignă, adică acțiunile statului împotriva celor declarați de normă sau indicați de vreo cutumă pe o treaptă inferioară a societății erau non-penale, non-violente, dar adeseori era malignă, adică se manifesta prin violență, represiune, segregare etc. Cei ce susțin și astăzi discriminarea instituțională a homosexualilor se situează în compania celebră a lui Platon, care în dialogul "Legile" susținea criminalizarea relațiilor homosexuale și tratarea lor de către legiitor în același plan cu incestul.

2. Despre homofobia.

Este un termen modern. Nu exista pe vremea naziștilor, iar dictaturile comuniste l'au prins pe finalul lor. A apărut în limbajul de specialitate al psihologilor și psihiatrilor americani în anii '70, fiind introdus de psihologul heterosexual căsătorit George Weinberg [utilizat intr'o publicație pentru prima dată în 1969].

Webster descrie așa: "irrational fear of, aversion to, or discrimination against homosexuality or homosexuals"
iar Larousse zice și mai dihai: "Rejet de l'homosexualité, hostilité systématique à l'égard des homosexuels"

Se remarcă intenția inițială a inventatorului de a circumscrie reacțiile oamenilor unei patologii comune; este interesant că termenul apare intr'un moment în care homosexualii erau discriminați instituțional de Asociația Psihiatrilor Americani care priveau încă homosexualitatea că pe o afecțiune mentală [abia din 1974 psihiatri americani îi consideră pe homosexuali normali]. În urmă cu 40 de ani termenul nu putea fi aplicat însă prin corespondență, și nici în masă, era necesară o consultare prealabilă a "pacientului", iar 'diagnosticarea' se făcea individual.

Astăzi s'a ajuns ca 'homofob' să definească grupuri largi de oameni [cu propensiunea către discriminarea instituțională], să constituie o unealtă și o etichetă politico-ideologică, să fie utilizat de orice cuvântător, fără niciun fel de cunoștințe în domeniul psihologiei/psihiatriei, să fie re-definit în dicționare [a se vedea 'evolutia' semantică a cuvântului de la britanicul mai conservator Webster la revoluționarul francez Larousse], să fie aplicat online între necunoscuți, să fie o armă de neprețuit a Legiunilor Corectitudinii Politice și astfel să strice definitiv sensul cuvântului 'ura' prezent în compoziția sa; 'homofobii' timpului nostru sunt la un pas de a deveni 'homosexualii' de altădată, sunt la un pas de criminalizare și execuție morală; pentru că 'ura' din 'homofobie' nu mai este un banal sentiment ignobil, ci orice critică, orice voce lucidă, orice opoziție, orice tentativă de a distinge între patologie și marotă ideologică.

https://en.wikipedia.org/wiki/George_We ... ychologist)
https://en.wikipedia.org/wiki/Diagnosti ... _Disorders
http://www.nytimes.com/1993/02/27/opini ... ml?mcubz=0
https://www.theguardian.com/books/2007/ ... ry.society
inchiriez nickname genial si ieftin ca braga: 10.000 de parai pa luna

euNuke
Posts: 2987
Joined: Tue Jan 27, 2009 8:32 pm

Re: __proiect libertarian__

#20 Postby euNuke » Sun Nov 12, 2017 2:16 pm

Despre procesul legiferarii in UE

###
Știu că cele ce urmează sunt extrem de plicticoase, dar confuzia în ceea ce privește procesul legiferării la nivel de Centrală Europeană este generală, cel puțin în peisajul mediatic de limbă română, așa că voi încerca să deslușesc oleacă mecanimul adoptării Legilor pentru cei ce rămân curioși în privința normelor ce le influențează viața.

Actele juridice cu caracter legal ale Uniunii -Regulamente, Directive- sunt adoptate în baza unei proceduri descrise în articolele 293-294 din Tratat. Le vom numi Legi, chiar dacă nu întotdeauna sunt echivalentul unor legi din practica constituțională a statelor de drept moderne.

Legile Uniunii nu sunt produse de o singură instituție reprezentativă precum în statele democratice, ci apar ca rezultatul jocului birocratic extrem desfășurat pe parcursul câtorva luni de 3 mari actori instituționali: Comisia, Consiliul și Parlamentul. Teoretic, așa cum rezultă din procedura descrisă de articolul 294, două din cele 3 instituții sunt pe picior de egalitate -Consiliul și Parlamentul- pentru că își pot cenzura/bloca reciproc 'pozitiile', practic însă, în temeiul pârghiilor politico-financiare deținute în baza Tratatelor, cel mai puternic actor rămâne Comisia.

Este util să lămurim un pic funcțiile teoretice și practice ale instituțiilor implicate. Teoretic forțele executive ar trebui să fie Comisia [echivalentul european al guvernelor naționale] și Consiliul [format din reprezentanți ai guvernelor statelor membre], iar puterea legislativă ar trebui să fie Parlamentul. Vedem cum, din start, chiar și teoretic, Executivul domină ecuația politică a deciziei pentru că are 2 din 3 jucători; practic raportul este cu mult mai dezechilibrat în favoarea Executivului pentru că șefii Partidelor naționale au în mână -scuzați plasticitatea căutată- atât membri Consiliului cât și listele de candidați la alegerile europarlamentare [așa cum se întâmplă și în practica democrațiilor reprezentative dar în viața politică a Centralei europene nu există forțele de contrapondere democratică -cetățenii și massmedia- așa că inițiativele născute în afara liniei de partid nu au niciun fel de susținere democratică deci sunt anihilate din start].

Mai departe. Cine poate să propună un proiect de lege în Uniune? Tocmai asta e marea problemă pe care unii susținători inconștienți ai Uniunii încearcă să o minimalizeze/bage sub preș: DOAR UNUL din cei 3 jucători politici are dreptul consfințit de Tratate de a iniția o Lege, iar acela este un organ executiv format din înalți funcționari nealesi și, foarte important, iresponsabili dpdv politic; ceea ce înseamnă că dacă un membru al Comisiei propune o trăsnaie nu există nicio posibilitate de sancționare politică a respectivului, el nu poate fi debarcat de NIMENI doar pentru că măsura propusă s'a dovedit a fi o ditamai prostia.

Poate nu ar fi fost o problemă atât de gravă dacă ar fi existat un mecanism de cenzură în tabăra executivă a Centralei, adică un instrument în mâna Consiliului [acea parte oarecum democratică a Executivului european] care să'l îndrituiască să intervină direct pe text sau să dezbată direct cu comisarii proiectul-trăsnaie. Dar nici vorbă de echilibrare a raportului de forțe, ci din contră, Tratatul stabilește clar un rol preeminent Comisiei pentru că impune ca o eventuală opoziție a Consiliului față de o propunere a Comisiei să fie adoptată cu UNANIMITATE:

art 293 (1) "În cazul în care, în temeiul tratatelor, Consiliul hotărăște la propunerea Comisiei, acesta poate
modifica propunerea numai hotărând în unanimitate, cu excepția cazurilor prevăzute la articolul 294
alineatele (10) și (13), la articolele 310, 312, 314 și la articolul 315 al doilea paragraf."

ceea ce înseamnă că în practică Consiliul acționează că un agent al Comisiei căci, neavând inițiativă, nu poate propune altceva și nici modifica vreun proiect pentru că unanimitatea este aproape imposibilă [Consiliul reprezintă executivul mutant al Centralei pentru că e format din culorile politice ale momentului din toată Europa, ca atare extrem de dificil de acordat pe o anume frecvență]; în general în Consiliu predomină opinia reprezentanților Marilor Puteri, adică Franța și Germania, și cum tot Franța și Germania au decis și asupra șefiei Comisiei putem intui traseul unui proiect legislativ și slaba capacitate a celorlalte state de a se opune [nu au la dispoziție decât membri din Consiliu, nu și din Comisie căci, va aminititi, Comisarii trebuie să fie complet 'independenti'].

Și în final, articolul 294, pe care găsesc ca e util să postez aici pentru că fiecare să aibă la îndemână textul Tratatului și să se decidă dacă procedura este sau nu democratică, dacă Parlamentul European este sau nu o instituție democratică sau, dacă nu cumva este echivalentul progresist al Marii Adunări Naționale:

"(1) În cazul în care, în tratate, se face trimitere la procedura legislativă ordinară pentru adoptarea unui act, se aplică procedura de mai jos.
(2) Comisia prezintă o propunere Parlamentului European și Consiliului.
(3) Parlamentul European adoptă poziția sa în primă lectură și o transmite Consiliului.
(4) În cazul în care poziția Parlamentului European este aprobată de Consiliu, actul respectiv se adoptă cu formularea care corespunde poziției Parlamentului European.
(5) În cazul în care poziția Parlamentului European nu este aprobată de Consiliu, acesta adoptă poziția sa în primă lectură și o transmite Parlamentului European.
(6) Consiliul informează pe deplin Parlamentul asupra motivelor care l-au condus la adoptarea poziției sale în primă lectură. Comisia informează pe deplin Parlamentul European cu privire la poziția sa.
(7) În cazul în care, în termen de trei luni de la data transmiterii, Parlamentul European:
(a)
aprobă poziția Consiliului din prima lectură sau nu s-a pronunțat, actul respectiv se consideră adoptat cu formularea care corespunde poziției Consiliului;
(b)
respinge, cu majoritatea membrilor care îl compun, poziția Consiliului din prima lectură, actul propus este considerat ca nefiind adoptat;
(c)
propune, cu majoritatea membrilor care îl compun, modificări la poziția Consiliului din prima lectură, textul astfel modificat se transmite Consiliului și Comisiei, care emite un aviz cu privire la aceste modificări.
(8) În cazul în care, în termen de trei luni de la primirea modificărilor Parlamentului European, Consiliul, hotărând cu majoritate calificată:
(a)
aprobă toate aceste modificări, actul respectiv este considerat aprobat;
(b)
nu aprobă toate modificările, președintele Consiliului, în consens cu președintele Parlamentului European, convoacă comitetul de conciliere, într-un termen de șase săptămâni.
(9) Consiliul hotărăște în unanimitate cu privire la modificările care au făcut obiectul unui aviz negativ din partea Comisiei.
(10) Comitetul de conciliere, care reunește membrii Consiliului sau reprezentanții lor și tot atâția membri care reprezintă Parlamentul European, are misiunea de a ajunge la un acord asupra unui proiect comun, cu majoritatea calificată a membrilor Consiliului sau a reprezentanților acestora și cu majoritatea membrilor care reprezintă Parlamentul European, în termen de șase săptămâni de la data convocării, pe baza pozițiilor Parlamentului și ale Consiliului din a doua lectură.
(11) Comisia participă la lucrările comitetului de conciliere și ia toate inițiativele necesare pentru promovarea unei apropieri între pozițiile Parlamentului European și ale Consiliului.
(12) În cazul în care, în termen de șase săptămâni de la convocare, comitetul de conciliere nu aprobă niciun proiect comun, actul propus este considerat neadoptat.
(13) În cazul în care, în acest termen, comitetul de conciliere aprobă un proiect comun, Parlamentul European și Consiliul dispun fiecare de un termen de șase săptămâni de la această aprobare, pentru a adopta actul respectiv în conformitate cu acest proiect, Parlamentul European hotărând cu majoritatea voturilor exprimate iar Consiliul cu majoritate calificată. În caz contrar, actul propus este considerat neadoptat.
(14) Termenele de trei luni și șase săptămâni prevăzute la prezentul articol sunt prelungite cu cel mult o lună și, respectiv, două săptămâni, la inițiativa Parlamentului European sau a Consiliului.
(15) În cazul în care, în situațiile prevăzute în tratate, un act legislativ face obiectul procedurii legislative ordinare la inițiativa unui grup de state membre sau la recomandarea Băncii Centrale Europene ori la solicitarea Curții de Justiție, alineatul (2), alineatul (6) a doua teză și alineatul (9) nu se aplică.
În aceste cazuri, Parlamentul European și Consiliul transmit Comisiei proiectul de act, precum și pozițiile lor din prima și din a doua lectură. Parlamentul European sau Consiliul poate solicita avizul Comisiei în orice fază a procedurii, aviz pe care Comisia îl poate emite și din proprie inițiativă. Comisia poate, de asemenea, în cazul în care consideră necesar, să participe la comitetul de conciliere în condițiile prevăzute la alineatul (11)."
inchiriez nickname genial si ieftin ca braga: 10.000 de parai pa luna

euNuke
Posts: 2987
Joined: Tue Jan 27, 2009 8:32 pm

Re: __proiect libertarian__

#21 Postby euNuke » Sun Nov 12, 2017 2:18 pm

impotriva mitului statului-binefacator scandinav. de citit:
https://www.theguardian.com/world/2014/ ... way-sweden
inchiriez nickname genial si ieftin ca braga: 10.000 de parai pa luna

euNuke
Posts: 2987
Joined: Tue Jan 27, 2009 8:32 pm

Re: __proiect libertarian__

#22 Postby euNuke » Sat Nov 18, 2017 12:27 pm

despre educatia socialista a prezentului:

"Aveți desigur dreptate în privința diplomelor devalorizate, a marotei titlurilor și a paradigmei 'absolute' ce dirijează lumea politrucilor noștri. În schimb, cu școala, nu știu de ce, dar nu reușiți să vă desprindeți de 'expertiza' școlii comuniste prin care ați trecut [și, cu riscul de a părea iarăși un grammar Nazi, ar fi frumos să nu mai utilizați termenul ăsta cu sensul figurat și impropriu neadmis de dicționare, e jenant mai ales când vorbiți de exprimările defectuoase ale altora].

Concepția dumneavoastră asupra școlii publice -atat de comună- este rădăcină otrăvită a încremenirii noastre. Nu politrucii țin captivă școală, căci ei sunt produsul acestei școli, ci, din contră, școala îi ține prizonieri unei paradigme, alta decât ceea enunțată de dumneavoastră. În această concepție comună, școală este UN INSTRUMENT POLITICO-IDEOLOGIC. Și vă citez pentru că, deși profund eronate, alegatiile vă sunt exprimate plastic, concis, clar ca lumina zilei:

# "Şcoala e un mediu competitiv şi competiţia şcolară (care, la început, decantează cunoştinţe şi, mai apoi, expertiză) e chemată a oferi o ordine a asumării responsabilităţilor sociale. Altfel spus, cei care învaţă cel mai bine, cei care asimilează moştenirea cunoaşterii sunt cei care, tocmai prin aceasta, se situează în avangarda experimentării noului şi sunt cei de la care societatea aşteaptă următorul pas înainte"

A presupune despre școală că e menită să ofere o ordine a responsabilităților sociale este un act utopic; din nefericire textul utilizează timpul prezent, ca și când lucrul ăsta s'ar fi întâmplat deja; e tare straniu, căci în majoritatea textelor dumneavoastră vă dovediți destul de dibaci în decuparea realității triste a 'ordinii' generate de școală. În realitatea pe care chiar dumneavoastră ne'o deslușiți școala NU este un mediu competitiv, ci un instrument de tâmpire. În școala asta tinerii nu experimentează nimic, ci din contră, parcurg dogmatic acel curriculum învechit, vicios și uniformizant. Unde este avangarda aceea de care vorbiți? Va rog mult, arătati'ne'o ca să o putem pipăi și umple de speranță. Dar tare mi'e teamă că e doar wishful thinking. Numai că discursul acesta e învățat și preluat de viitorii politruci, iar în gura lor nu mai e idealism utopic, ci frazeologie dăunătoare, justificare pentru achizițiile aberante în contul școlii publice [precum 'auxiliarele' ce sufocă mințile copiilor] .

## "Da, şcoala este şi trebuie să fie democratică, adică deschisă tuturor, oferindu-le tuturor cât mai mult – şi cât mai bine – din ceea ce a sedimentat trecutul, însă, în acelaşi timp, şcoala e un mediu al selecţiei celor mai buni, adică a celor a căror cunoaştere se va adăuga, instituţional, celei moştenite de la înaintaşi."

Dar nu este și nici nu ar trebui să fie. În fapt, însăși ideea școlii democratice este în răspăr cu cea a mediului competitiv și e firesc să fie așa căci a fost plantată în structura axiomatică a individului de comunism; este deja asumat inconștient, printr'un mecanism automat, rolul școlii de a oferi [turna?] balast mental în mod 'democratic', adică totalitar, elevilor. Toată lumea trebuie să înghită hălcile indigeste ale Trecutului ca să pășească în aceeași direcție stabilită de Centrala-creier a Națiunii -tot înainte, vrednici pionieri!- iar ceea ce se adaugă zi de zi ingreuneaza și mai tare mințile plăpânde ale omuleților, căci prezentul nostru este trecut continuu, iar trecutul devine automat 'mostenire' demnă de a fi memorată prin simpla decizie administrativă. Este chiar mecanismul tâmpirii 'democratice' și paradoxal este susținut de cei ce acuză tampirea în masă ce se produce în școli.

Domnilor, puneti'vă următoarele întrebări: de ce ar trebui să fie școala democratică? dar este posibil ca școala să fie democratică [elevii ar trebui de pildă să voteze la angajarea unui profesor? dar părinții?]? Nu cumva democratic înseamnă cu totul altceva ori de câte ori cineva lipește termenul de o sintagmă din sfera educației? De ce democrația școlară ar trebui să ofere copiilor Trecutul? Este Trecutul element ideologic? Prezența idealurilor democratice [comuniste sau nu] în școli este sau nu POLITICĂ? Vrem cu adevărat să îmbibăm creierul pruncilor cu politică și ideologie sperînd că astfel ne vor conduce pe un drum al 'propășirii'? Mai e cineva acolo care intuiește caracterul degradant al educației politizate și 'democratizate' sau sunt singurul nebun? Chiar nu mai vede nimeni că acumularea forțată a Trecutului filtrat ideologic în creier este tortură? Că Istoria, Limba și Literatura, Religia așa cum sunt predate astăzi [la fel cum erau predate ieri și alaltăieri] sunt materii ideologizate și ideologizante care șubrezesc gândirea prin supraîncărcare, printr'o acumulare fără sfârșit și fără rost, și că în acest fel oamenii, în majoritatea lor, ajung să le respingă instinctiv și să se retragă în ignoranța?

### "Rolul social al şcolii constă în departajarea celor puţini care duc lumea înainte şi a celor mulţi care, prin munca lor, îi susţin mersul de cei – iaraşi puţini – care, prin refuzul lor de a învăţa şi de a munci, îi pun în primejdie rosturile. O şcoală adevărată are menirea de a se asigura că primele două categorii sunt cele care fac legea şi că cea de-a treia e chemată s-o respecte"

Rolul social al școlii este, așadar, propagarea unui soi de elitism maladiv, în contradicție cu caracterul presupus democratic proclamat mai sus. Autorul ne îndeamnă să acceptăm ca Școală Publică să producă în continuare Tovarăși, căci, deh, ăsta ar fi rolul ei natural; si legal; in curând, prin trasarea unor linii normative tot mai puternice între profesii [până și femeile de servici și bonele sunt astăzi obligate să aibă acea diplomă acuzată de autor]; si ca noi, ăștia muncitorii, să fim proști, docili si resemnati, și să susținem 'mersul societatii' decis de Tovarăși [ni se promite participare la facerea Legilor]. Ce să mai! Minunata lume nouă, nu alta! Iar dacă refuzi să 'inveti' ce au stabilit Tovarășii ți se dă cu Legea în cap! Este o amenințare pe față la adresa ereticilor, rebelilor, netrebnicilor ce îndrăznesc să țină lumea în loc prin neachiesarea la sfintele idealuri democratice și prin refuzul de a munci în contracte de muncă stabilite de Stat, plătind dările în cote stabilite de Tovarăși și disprețuind Învățătura lor leninistă. "

http://www.contributors.ro/editorial/la ... ent-326258
inchiriez nickname genial si ieftin ca braga: 10.000 de parai pa luna

euNuke
Posts: 2987
Joined: Tue Jan 27, 2009 8:32 pm

Re: __proiect libertarian__

#23 Postby euNuke » Sun Apr 15, 2018 1:39 pm

"Salturile înainte" sunt o convenție, o ficțiune istorică, ele nu există în realitate, în niciun caz în prezentul populațiilor care 'țopaie' dintr'o epocă intr'alta. Rumânul de la 1821 -an care lipsește din născocirile autorului îmbătat de propriile fantasme- nu se gândea că pregătește prin activitatea lui politică și reproductivă primul 'salt înainte' al modernității rumânesti. Rumânul de la 1877 -an care absentează eroic din cronicile halucinogene ale autorului amorezat de fatalismul lui- nu își imagina că decesul lui iminent pe câmpul de luptă va pregăti un alt salt înainte care ar fi adus pe meleagurile carpatine o altă invenție străveche -'omul nou' [străveche pentru nu e altceva decât un ideal hristic moral reinterpretat si deformat ideologic intr'o cheie modernă].

Caraghios este că în timp ce ni se descriu imaginarele salturi, autorul cântă prohodul poporului român. Adică, după ce ne aduce aminte cum au reușit niște năpârstoci marginali, lipsiți de conștiință identitară etnică, să se ridice din mocirla veacurilor ca să clădească o națiune, se repede să ne înspăimânte cu răul prezentului, cu sămânța pierzaniei care, pasămite, ar zace în noi. Nu este oare caraghios preludiul glorios în basmul apocaliptic care ne este servit cu garnitură academică? Iar autorul chiar nu dă semne că ar simți contradicția: cum de un popor ce a reușit să treacă prin vremuri de mare ananghie, cu o populație decimată de boli și războaie, e brusc pe cale de dispariție pentru că ne'a scăzut oleacă șeptelul și, mare belea, votează pesedeu' în loc de pașoptiști, unioniști și alți oameni vrednici care s'ar gândi la propășirea neamului. Lungul șir de voievozi, boieri și politicieni puși pe jaf și distrugeri care au amprentat istoria neamului puf! au dispărut brusc din memorie; la fel și influența mizerabilă a bisericilor ortodoxe [zic la plural că Biserica așa cum o știm e si ea o creație modernă] care au participat intens la slavizarea și sărăcirea poporului, ca să nu mai zic de sclavagismul instituțional odios. Comentatorul tipic de forum e atât de necăjit de politrucii contemporanii încât vrea să ne convingă că așa-ceva nu a mai existat în istoria neamului. Altul pare că vrea să ne convingă și că neamul nu a cunoscut până acum fenomenul pribegiei, când în fapt exact pribegia în masă, mai exact acel du'te-vino continuu cu tribul, caracteristic populațiilor seminomade- a dat numele actual al poporului [care vine de la Rum, nu de la Roma, cum istoricii oficiali susțin în tezele statale]; ca să nu mai zic de exodul intelectualilor din primele 2 secole moderne atât de cunoscut, ca să nu mai zic de sosirea atâtor neamuri venetice pe meleagurile astea: slavi, bâlci, maghiari, sași, turci/cumani, iarăși slavi: bulgari, sârbi, polonezi, ruteni, cehi, s'apoi greci, armeni, evrei, ba chiar și italieni, francezi, englezi. Am fost pe rând sub papucul grecilor, maghiarilor, bulgarilor, turcilor, rușilor, s'apoi sub influența francofonă, germanofonă, anglofonă. Au schimbat toate aceste stăpâniri și înrâuriri ceva substanțial în identitatea noastră? Păi nu prea: chiar din ușurința cu care acceptăm, ba chiar îmbrățișăm nouă Putere și vectorii săi 'civilizationali' rezultă clar că așa suntem noi, versatili și bovarici. Am rezistat ca neam, ba chiar și ca entitate statală [să nu uităm că noi, spre deosebire de unguri, nu am fost cuceriți și transformați în pașalâc] tocmai pentru că ne'a plăcut să ne lăsăm îmbrăcați de alții, hrăniți mental de alți, ordonați și ghidatii de alții, chiar dacă uneori am avut și ceva specimene burzuluite care se stropșeau la străini în timp ce le maimuțăreau obiceiurile. Chiar și textul ăsta prapăstios este la rândul lui un pui ieșit din sămânța ideatică a Occidentului pentru că nu face altceva decât să 'traduca' spaimele existențiale ale unor intelectuali francezi și germani nostalgici după gloria imperiilor/națiunilor de altădată. Ne aliniem, asta facem, chiar și în disperarea celor ce ne îndrumă și fascinează astăzi. Nu e niciun salt, ci doar o preluare, de cele mai multe ori fără discernământ, a unor obiceiuri, unelte, tehnologii și...ideologii, așa cum se întâmplă și cu alte nații mărunte, cu majoritatea lor, deci nu e cazul să ne amărâm din atâta lucru.

E ceva rău, ce anunță ori sugerează sfârșitul nostru în subțierea asta bruscă a poporului? Nu neapărat. Desigur, e firesc să te cuprindă dezolarea când atâția oameni buni dispar de lângă tine și nici măcar nu poți să dai vina pe moarte. Te prinde și pe tine, bun român, dorul de ducă, și începe să te obsedeze ideea plecării, iar ca să te pregătești pentru șocul dislocării găsești tot felul de justificări, care mai de care mai sofisticate; una din ele e să deduci 'stiintific' că oricum momentul pierii neamului se apropie și atunci gestul tău de a părăsi corabia e firesc: nu faci altceva decât să te salvezi. Dar, în fapt, mai puțin înseamnă mai bine, nu mai rău, pentru că aduce mai mult spațiu vital pentru fiecare locuitor, presiuni mai mici pe servicii, prețuri în scădere în imobiliare și implicit locuinte mai ieftine și oportunități pentru afaceri în construcții și agricultură, deschidere mentală pentru investiții străine, salarii mai bune în sectoarele menționate [unde cererea de forță de muncă deja depășește oferta locală în unele zone ale țării]. Deci cu cât mai puțini, cu atât mai bogați, chiar dacă nu o simțim imediat, însă complexul dâmbovițean al numerelor ne împiedică să o vedem: am vrea să fim cât China și să trăim ca elvețienii, deși e atât de evident că nu se poate și una și alta, ori ești cât frunză și iarbă, dar lipsit de drepturi și proprietăți, ori ești mai potolit cu înmulțirea clanului și în schimb te bucuri de densitatea redusă, de libertăți și autonomie individuală pe care chinezii, rușii, indienii, turcii, egiptenii, pakistanezii și nigerienii nici nu le visează.

Rămâne problema pensiilor pe care presa panicardă o abordează periodic pe un ton din ce în ce mai isteric. 'cine o să ne plătească nouă pensiile?' repetă obsesiv jurnaliștii tulburați ai momentului, mai bine zis: captivi ai momentului istoric pentru că nici prin cap nu le trece că noțiunea de pensie este o născocire modernă și că dintotdeauna oamenii au trăit fără pensii, bine-merci. Răspunsul la falsa problemă este: NIMENI, nimeni nu o să ne plătească pensiile, pentru că sistemul de pensii nu o să mai existe, fiind o aberație inumană, o formă de sclavie mascată impusă de statul socialist. Suntem foarte aproape de dispariția aberantului sistem piramidal și asta trebuie să ne bucure, nu să ne înspăimânte. În fapt, noi, ca neam relativ sărac al estului european, suntem mult mai bine poziționați în procesul de răsturnare a utopiei socialiste pentru că pur și simplu nu ne'o mai permitem și curând nimeni nu o să ne mai împrumute ca să susținem deficitul gigantic al bugetului de asigurări sociale de stat. Cu cât pleacă mai mulți români din țara cu atât cresc șansele noastre ca nație de a ne reveni rapid prin abolirea monstruozitatii care ne mohorăște zilele: pensia. Iar după ce desființăm pensiile de stat o să se întoarcă și pribegii, asta pentru că pentru ei era de nesuportat povara solidarității artificiale impuse de statul socialist: este principala cauză a exodului, lanțul invizibil, odiosenia prin care tu, tânăr aflat la început de drum, ești obligat să susții material sutele de mii de securiști, milițieni, magistrați comuniști, torționari și o droaie de specimene abjecte ce au slujit statul comunist pe cel socialist cu 'fata umana' și, succesiv, pe ăsta eurosocialist actual. Principalul impediment al solidarității de neam este chiar solidaritatea forțată, pentru că ea abolește liberul arbitru și împiedică dispariția naturală a indivizilor abjecți care, fără pensii, ar primi numai picioare în fund sau, în cel mai bun caz pentru ei, ignorare totală. Din păcate oameni tineri vrednici au ajuns să urască tot grupul social al pensionarilor, și luați aminte: și voi o să fiți bătrâni și urâți doar pentru că sunteți bătrâni și susținuți de banii altora. Trebuie să ne redobândim cât mai iute dreptul de a alege bătrânii care merită admirația, compasiunea și banii noștri, precum și dreptul corelativ de a nu ne păsa de ceilalți bătrâni, de tartorii smenurilor care sărăcesc țara, de a nu ne păsa de soarta acestor tâlhari, de a a'i lăsa să moară de foame și inimă rea, așa cum se întâmpla odinioară. Și să nu vă speriați de colapsul sistemului de pensii: nu o să aibă de suferit oamenii buni, căci ei, cei ce au avut grijă și iubire pentru copiii lor, vor primi același lucru în schimb, în plus statul va fi obligat să despăgubească treptat toți cetățenii captivi sistemului, deci o sursă minimă de venit, strict pentru supraviețuire, va există și după extincția utopiei.
inchiriez nickname genial si ieftin ca braga: 10.000 de parai pa luna


Return to “%s” Intre oglinzi



Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 1 guest